Transferuri pe bandă rulantă la Rapid! Moraru: „Am transferat patru spanioli și un congolez, acum negociem cu alți patru străini”

Acționarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, miercuri, agenției de presă MEDIAFAX, că până în acest moment a transferat patru fotbaliști spanioli și un congolez, precizând că negociază în continuare pentru aducerea altor patru jucători străini.

„Spaniolii Pulpo Romero, Miquel Robuste, Miguel Angel Luque, Dani Tortolero și Wilfred Moke din Congo au semnat contracte cu Rapid valabile trei sezoane cu opțiune de prelungire de partea clubului. Sunt jucători buni, cu experiență, care sunt sigur că ne vor ajuta sezonul următor să promovăm în Liga I”, a spus Moraru, pentru MEDIAFAX.

El a explicat că în momentul de față negociază pentru transferul altor patru jucători străini. „Mai vrem să aducem jucători, acum negociem cu patru străini. Nu le pot da numele pentru că ne putem trezi că semnează cu alte cluburi. Dar este vorba despre un mijlocaș număr 10, doi atacanți și un mijlocaș stânga. În paralel, mai negociem și cu alți cinci jucători români tineri. Avem nevoie de ei pentru că în Liga a II-a suntem obligați să avem în teren și în lot un anumit număr de fotbaliști tineri”, a mai spus acționarul majoritar.

Pulpo Romero (27 de ani) evoluează pe postul de portar. Sezonul trecut s-a aflat în lotul formației cipriote de primă ligă AEL Limassol, iar în cariera sa a mai jucat la echipele Atletico Tarazona, Mallorca B, Murcia B, Leganes, Orihuela, Doxa și AEK Larnaca.

Miquel Robuste (30 de ani) este fundaș central, iar sezonul trecut a jucat în liga a treia din Spania, la FC Cartagena. A mai evoluat în trecut la Espanol, Poli Ejido, Levante, Xerez și Ponferradina.

Miguel Angel Luque (24 de ani) este mijlocaș și a jucat sezonul precedent în eșalonul trei din Spania, la Hospitalet. Până în prezent, a mai evoluat la echipele Villarreal C, Barcelona B, Almería B, Atletico Madrid B și Puskas.

Dani Tortolero (33 de ani) a jucat ultima oară la Doxa, în prima divizie cipriotă, și intenționa să se retragă din activitate. El a mai evoluat la formațiile Barcelona C, Barcelona B, Elche, Gimnastic, Hercules, Salamanca, Girona și Sabadell.

Wilfred Moke (27 de ani) s-a aflat sezonul recent încheiat în lotul echipei Burgos CF, din a treia ligă spaniolă. În cariera de până acum a mai jucat la Olympique Noisy-le-Sec, San Fernando CD, Puertollano, Ecija Balompie și Cadiz.

Formația Rapid a retrogradat la finalul ediției 2014-2015 a Ligii I, iar antrenorul Cristiano Bergodi și majoritatea jucătorilor din lot au refuzat prelungirea contractelor care expirau în această vară. Reunirea lotului pentru începerea pregătirilor este programată pentru 20 iulie.

Mediafax

Publicat: 08 07. 2015, 17:43
Actualizat: 08 07. 2015, 19:53