Sportul Studentesc abordează returul Ligii a II-a, care începe sâmbătă și la finalul căruia alb-negrii speră încă să obțină promovarea pe prima scenă fotbalistică, cu trei jucători noi în lot. În urma înțelegerii cu Politehnica Timișoara, fundașul Florin Sandu (20 de ani) și atacantul Sebastian Cojocnean (18 ani) vor evolua în Regie sub formă de împrumut, la schimb cu Tiberiu Bălan, mijlocașul Sportului, care va încerca până la vară să demonstreze pe Bega că este încă unul dintre cei mai buni mijlocași de creație din țară. Cel de-al treilea fotbalist transferat de Sportul, în această pauză competițională, este fundașul Lucian Chețan (22 de ani) de la Concordia Chiajna. Acesta a semnat cu "studenții" un contract valabil pe cinci ani.
Sportul Studențesc ia startul în retur, sâmbătă, pe teren propriu, în compania concitadinei Dinamo II, de la ora 13.00, într-o partidă transmisă în direct de sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER