:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F11%2Ftudorel-stoica5-scaled.jpg)
Tudorel Stoica a reacționat imediat după ce a aflat cine este noul comandant al celor de la CSA Steaua București și a avut un mesaj clar pentru acesta.
Reamintim că luni, 17 martie 2025, a avut loc o ceremonie în cadrul căruia colonelul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a fost împuternicit să preia comanda CSA Steaua București.
Tudorel Stoica a reacționat imediat după ce a aflat cine este noul comandant al celor de la CSA Steaua București și a avut un mesaj clar pentru acesta, cerându-i să aducă echipa de fotbal, cât mai repede, pe prima scenă a fotbalului românesc.
Reamintim că luni, 17 martie 2025, a avut loc o ceremonie în cadrul căruia colonelul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a fost împuternicit să preia comanda CSA Steaua București.
„Nu cunosc, nu știu despre cine este vorba. Să fie un comandant care să facă sport în primul rând. Nu știu nimic de dânsul, nu am vorbit nici cu colegii mei. Nu știu nici de unde este, cine este și cu ce s-a ocupat până acum. Nu avem nicio informație despre ceea ce se va întâmpla, așteptăm și noi să vedem.
Sperăm să fim în Liga 1 cât mai repede. Cum? Nu știu să vă zic. Până nu se hotărăsc ce de la Minister nu se poate realiza nimic. Lucrurile se împotmolesc pe undeva pe sus pe acolo, cu intenție, fără intenție. De atâția ani, se pare că nu e ceva curat. Nu se poate să nu reușești timp de 4 ani să promovezi, înseamnă că cineva nu vrea.
(n.r. despre faptul că Florin Talpan voia să fie comandant) Lucrurile sunt clare acum, ce să mai comentăm? Fiecare își dorește să aibă funcție mai mare. Nu știu de unde a venit acest domn (n.r. Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu), dar sper ca măcar să fie stelist”, a precizat Tudorel Stoica, conform sportpesurse.ro.
Noul comandant al CSA Steaua provine din județul Iași și este un veteran al teatrelor de operații, având mai multe misiuni executate în Afganistan și Irak. Pentru activitatea pe care a avut-o de-a lungul anilor, acesta a fost decorat cu ordinul „Virtutea militară în grad de Ofțier cu însemn pentru război”, în anul 2004.
„Noul comandant al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” s-a născut în anul 1970 în comuna Stolniceni-Prăjescu, din județul Iași, și a absolvit Institutul Militar de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în anul 1993. El și-a început cariera militară la Regimentul 90 Mecanizat, ocupând succesiv funcții de comandă în mai multe unități ale Armatei Române. De la 1 august 2022 și până în prezent, colonelul Petruț-Dănuț Sârghe-Ciobanu a fost directorul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Este veteran al teatrelor de operații, având trei misiuni executate în Afganistan și Irak. În semn de recunoștință pentru activitatea depusă, a fost decorat cu Ordinul «Virtutea militară în grad de Ofițer cu însemn pentru război» (2004) și i-au fost conferite mai multe embleme și distincții militare. Secretarul de stat Eduard Bachide i-a urat succes în funcție și a declarat că mandatul la conducerea CSA Steaua reprezintă o mare responsabilitate și că este convins că noul comandant o să facă față cu succes misiunii pe care o va avea”, a mai transmis CSA Steaua.