Turcii îi spun deja „noul Hagi!” Puștiul de care trag Galata și Lazio pleacă din România! „Pe 20 ianuarie sunt la Roma”
Unul dintre cei mai promițători tineri din fotbalul românesc, Marian Drăghiceanu de la Ceahlăul a fost invitat să dea probe de joc la două cluburi importante ale Europei. Fotbalistul în vârstă de numai 16 ani, acum elev în clasa a zecea la Liceul cu Program Sportiv din Piatra Neamț, va fi însoțit la cele două cluburi de patronul Ceahlăului, Angelo Massone, cel care vrea să obțină bani în urma unui eventual transfer. Totul după ce italianul a refuzat anul trecut o ofertă de la Stoke City pentru Drăghiceanu. „Nu știu cum voi proceda pentru că eu îmi doresc să dau probe de joc la ambele formații. Voi ajunge sigur la Roma pe 20 ianuarie cu domnul Massone, dar mi-a promis și Florin Axinia că vine cu noi. Mi-l doresc aproape„, a spus Drăghiceanu, cel care a fost crescut în ultimii ani de Axinia, fost mare atacant al nemțenilor.
Al patrulea cel mai tânăr debutant din Liga 1
Marian Drăghiceanu a intrat în istoria Ligii 1 ca al patrulea cel mai tânăr debutant din istorie după ce a intrat pe teren în sezonul trecut la un meci cu Oțelul. Mijlocașul Ceahlăului a intrat pe teren în minutul 89 și și-a trecut astfel în palmares debutul la 15 ani și 10 luni. Este depășit de Nicolae Dobrin (14 ani și 10 luni), de Rareș Lazăr (15 ani, 1 lună și 10 zile) și de Codrin Epure (15 ani, 2 luni și 10 zile). Drăghiceanu îi depășește în acest top pe Ilie Balaci (16 ani, 11 luni) și pe Gică Hagi (17 ani și 7 luni).
FOTO | Turcii îl prezintă pe Drăghiceanu drept „noul Hagi”