„U” Cluj, decimată în atac
Clujenii își pun toate speranțele în Stere Guda, singurul vârf ce a supraviețuit accidentărilor survenite în ultimul timp. Antrenorul Gică Mihali are din nou bătăi din cap în creionarea unui prim unsprezece pentru următoarea etapă de campionat. De la instalarea sa ca principal pe banca “studenților”, Mihali nu a putut trimite niciodată în teren titularii de drept din cauza mai multor accidentări.
Cel mai mult a avut de suferit compartimentul ofensiv, singurul atacant care a reușit să rămână în picioare după 15 etape fiind Stere Guda.
Petre Budean, Ionuț Șuteu, Ciprian Suciu și Lucian Matiș se resimt în continuare după o serie de accidentări, iar Luiz Robson, certat cu fanii, refuză să se pregătească la capacitate maximă, motiv pentru care Mihali nu mai contează pe serviciile sale. “Sunt lovit de ghinioane. Va trebui să improvizez în ultimele două etape pentru că nu am soluții în atac”, a zis antrenorul lui “U”.
„Flavius Băd va plăti scump!”
Ca și cum nu ar fi de ajuns, formația de pe “Ion Moina” l-a pierdut în remiza de la Petroșani și pe Flavius Băd, eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Mihali s-a arătat iritat la culme că atacantul și-a lăsat echipa în inferioritate numerică pentru a doua oară în acest sezon, după ce a fost eliminat și în etapa a VIII-a, în partida cu CFR Timișoara. „Nu-mi explic ce se întâmplă cu acest fotbalist, deoarece și-a lăsat echipa la greu foarte ușor. Dacă era eliminat și ajuta echipa, nu era nicio problemă. Voi avea o discuție cu el, în fața celorlalți jucători. Va plăti scump!”, a răbufnit Mihali.
Vor discuta mâine cu fanii
Șefii clubului de sub Feleac se vor întâlni miercuri la stadionul „Ion Moina”, la ora 16.00, cu reprezentanții suporterilor în urma incidentelor ce au avut loc în timpul și după partida de la Petroșani. „Nu putem fi de acord cu violențele verbale la care a fost supusă echipa, staff-ul administrativ și conducerea companiei Oncos. Pentru a clarifica divergențele apărute în ultima perioadă dorim să ne întâlnim cu liderii suporterilor”, a președintele Remus Câmpeanu într-un comunicatul de presă.
Riscă să fie evacuați
Clubul universitar va rămâne fără un sediu propriu până la sfârșitul lunii decembrie, în cazul în care nu își va găsit un alt spațiu în timp util. Contractul de închiriere pentru sediul actual, situat pe strada Dorobanților, va expira în decurs de o lună, iar „U” Cluj se vede nevoită să-și schimbe adresa pentru a zecea dată după 1999.
14 goluri au marcat clujenii în 15 etape