Remus Câmpeanu, viitorul președinte al Universității, crede că, după ce a scăpat de penalizarea de șase puncte în „cazul Valiza“, echipa de pe „Moina“ ar trebui să forțeze promovarea. Deși, până la decizia CAF, alb-negrii urmau să pornească sezonul viitor al ligii secunde cu minus opt puncte, acum clujenii se gândesc să-și schimbe obiectivul. “Mă bucur că s-a anulat depunctarea, pentru că eram nevinovați. Cu numai două puncte minus, eu zic că trebuie să forțăm promovarea”, a spus Remus Câmpeanu. Consiliul de Administrație se va reuni săptămâna viitoare pentru a stabili obiectivul echipei. “Vom avea o ședință a Consiliului de Administrație în care vom discuta și alte probleme, printre care și obiectivul”, a conchis Radu Constantea, reprezentant Oncos.
"Dacă șefii vor promovarea, eu și echipa o să încercăm să o realizăm" – Alpar Meszaros, antrenor „U“ Cluj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER