Un „croșeu” în imaginea lui Sandu:** „A dat Timișoara pe Chiajna! Prost schimb!”

Timișorenii nu știu încă dacă Poli a retrogradat din vina lui
Iancu, de mâna lui Mircea Sandu sau dacă pur și simplu este vorba
de un blestem al locului. Cert e că timișorenii se adună la greu
sub același imbold: „Hai Poli!”. În Timișoara, fidelitatea față de
violet nu s-a diminuat. Doar se dispersează pe străzi pentru că la
„Dan Păltinișanu” nu se mai întâmplă nimic interesant. Bănățenii
găsesc încă puterea să zâmbească pentru că, nu-i așa?, măcar
lucrurile nu sunt la fel de grave ca la Craiova!

Dacă ne gândim la prețioasele ceasuri ale lui Videanu, Gheorghe
Ciuhandu trece drept un politician atipic. Fără ceas și costum,
primarul Timișoarei pare unul dintre noi. Și asta ar fi oricum
irelevant, dacă nu ar alătura aspectului și substanța unor
răspunsuri la obiect la orice e întrebat. Sau, mă rog, la aproape
orice! Ne întâlnim cu Gheorghe Ciuhandu în sala de consiliu de la
primărie, iar prima frază înseamnă un croșeu în imaginea lui Mircea
Sandu: „M‑am dus la el să mă lămuresc și eu care e treaba
cu echipa noastră de fotbal și, a doua zi, a apărut în presă că
primarul din Timișoara face presiuni pe linie politică!
Inadmisibil! Apoi, chiar și ce s-a întâmplat îi discreditează pe
conducătorii fotbalului. Există, văd, dorința să dispară centre de
tradiție, cum e Timișoara sau Craiova. În locul lor apar Chiajna
sau Brănești, adică puncte și oameni mai ușor de condus! Poli a
fost nedreptățită flagrant mereu! Cum poți să o lași să joace, să
termine pe locul secund și apoi s-o elimini la «masa
verde»?”
.

„Dăm bani
doar când dispar datoriile!”

Face o pauză, i-o respectăm, după care îl întrebăm de Iancu. Se
simte în sfârșit și politicianul: „Nu pot să spun că e
vinovat sau nu pentru că nu am toate datele problemei. Sportiv
vorbind, performanța e foarte bună, dacă vorbim de locul 2 pe țară.
Despre exercițiul financiar, mă abțin. A fost o întâlnire și am
convenit ca Iancu să facă dovada că a plătit sau că nu există acele
datorii către stat. Așteptăm o hârtie de la ANAF. Contractul de
finanțare precedent s-a încheiat. Îl vom reînnoi și vom da din nou
bani clubului doar când vom ști că nu mai există datorii ale
societății către stat”
. Se ridică apoi, se scuză că nu mai
poate sta, ne strânge mâna și ne conduce spre ieșire. Aflasem însă
esențialul. La Timișoara până și primarul l-ar sugruma pe Mircea
Sandu!


Ca român, m-a dezamăgit să o văd pe Dinamo făcând
egal cu o echipă dintr-un anonim sat croat. Liga I a scăzut în
valoare și cred că de vină e și avalanșa de
străini

Gheorghe Ciuhandu, primar Timișoara

Ca oricărui timișorean, nu-mi place Dinamo. Îmi pare
rău să-l văd pe Torje acolo

Gheorghe Ciuhandu, primar Timișoara


AMINTIRI
DUREROASE
– Omul care a luat în
spinare coșmarul

ProSport l-a găsit la Timișoara pe ultimul antrenor care a condus-o
pe Poli în precedenta perioadă petrecută de echipa timișoreană în
liga secundă. A fost o experiență pe care Dorel Mașcovescu spune că
nu ar dori s-o retrăiască: „A fost acel an în care Zambon a
plecat în Italia și ne-a lăsat de izbeliște! I-a luat cu el pe cei
mai buni jucători pe care a încercat să-i vândă acolo. Am avut pe
mână niște copii cu care trebuia să joc împotriva seniorilor. Am
izbutit un singur egal, cu Cluj, și să pierzi cu 7-0 la rivala UTA,
a fost traumatizant. Am retrogradat atunci în «C». Sper ca
lucrurile să nu evolueze la fel acum”
, ne-a povestit
Mașcovescu cu lacrimi în ochi.

Sepsi,
lăsat acasă

Laszlo Sepsi nu a făcut deplasarea cu Poli în cantonamentul din
Gyula. Fundașul se antrenează la Timișoara, cu echipa a doua, până
când impresarii lui vor reuși să găsească un club care să îl
cumpere. Sepsi, care joacă la Poli de un an și jumătate, s-a
judecat o perioadă îndelungată cu clubul timișorean. Fotbalistul a
solicitat la LPF să fie declarat liber de contract, pentru că avea
trei salarii restante, însă Poli a avut câștig de cauză.

Publicat: 03 08. 2011, 09:39
Actualizat: 03 08. 2011, 10:28