Constantin Anghelache este convins că DDB nu va mai putea strânge din cotizații minimum 1 milion de euro ca să asigure un buget de supraviețuire pentru Dinamo în Liga 2.
Răzvan Zăvăleanu a lăsat de înțeles că Dinamo se va mai descurca cu plățile financiare, în condițiile actuale, cel puțin până în primăvară, iar în cazul în care nu se va găsi până atunci un investitor, lucrurile vor degenera total.
Constantin Anghelache crede că indiferent de problemele pe care Răzvan Zăvăleanu va încerca să le rezolve cu creditorii, în cazul în care DDB va reuși să cumpere acțiunile de la Șerdean, tot nu se vor mai găsi alți bani pentru a putea duce doar din cotizații campionatul până la final.
Anghelache susține că datoriile la Dinamo vor crește de la o zi la alta, iar un posibil investitor tot nu va mai apărea.
„Planul ăsta pe care DDB îl încearcă acum eu l-am propus de vreo trei-patru luni. Dar la vremea aia nimeni nu m-a luat în seamă și s-a pierdut timpul, iar timpul ăsta a costat bani. Datoriile au crescut de la o zi la alta. Dacă datoria de la masa credală a celor din DDB o să se transforme în acțiuni, atunci rămâne de văzut cât de repede vor putea face suporterii rost de bani ca să cumpere ulterior acțiunile lui Șerdean.
Omul ăsta trebuie scos din joc de la Dinamo, iar el nu va ieși până nu își va recupera banii ăia de care tot zice. Suporterii au nevoie de 550 de mii de euro și poate o să îi producă cu mari sacrificii, dar apoi nu vor mai avea rezerve financiare să ducă sezonul la final. Ca să supraviețuiești în Liga 2 îți trebuie cel puțin un milion de euro buget. Iar tot ce se strânge din DDB se cheltuie.
Nu vă bazați prea mult pe unele sponsorizări. Eu am auzit și de o altă problemă. Unii suporteri nu prea vor să mai continue cu bani în DDB. Au început niște discuții între ei cu privire la gestionarea banilor. Că ăla a făcut, că ăla a dres, etc, etc.. Lumea vorbește prin oraș, iar investitorul miraculos tot nu mai apare. Și nici nu prea văd eu cum să mai apară când toți se interesează de datorii și află că ele au crescut.
Se anunță nori negri în Ștefan cel Mare, iar mie îmi este teamă că Dinamo va lua drumul Astrei Giurgiu. În plus, copiii ăia care s-au retras sunt supărați și de faptul că ei nu pot să facă fotbal pe câteva sute de lei salariu. Au auzit că unii care au venit acum la Dinamo câștigă și de la 2.500 de euro în sus”, a declarat Constantin Anghelache în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER