Cristi Dulca, ultima dată antrenor la U Cluj, a fost invitatul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre echipa sa de suflet, Rapid București, care a ratat promovarea în Liga 1.
Fost jucător la Rapid în perioada 1996-1999, Cristi Dulca s-a declarat extrem de supărat pe jucătorii actuali ai echipei giuleștene.
Mai mult decât atât, Cristi Dulca a declarat, mai în glumă mai în serios, că ar fi reacționat violent la adresa jucătorilor de la Rapid, fiind dezamăgit de atitudinea acestora pe teren.
„Nu pot să evidențiez niciun jucător, pentru că m-au supărat că nu promovat și au terminat pe locul 6. Dacă aș fi fost căpitan la Rapid în perioada asta, cred că le-aș fi rupt capul, sincer! Ăsta e spiritul care trebuie să fie la Rapid: când intri pe teren să îți dea lacrimile de fericire că joci pentru această echipă.
Nu știu dacă i-a inhibat Pancu, dar un jucător cu personalitate, cu valoare, nu trebuie să se inhibe când ajunge la o astfel de echipă. Înseamnă că nu ai valoare de un anumit nivel, pentru că jucătorii importanți joacă cu 100 de mii de spectatori și cu 200 de mii”, a spus Cristi Dulca, la ProSport Live.
După plecarea lui Dan Alexa de la Rapid, Adrian Iencsi a fost numit în funcția de antrenor principal.
„Este supărare după un an care s-a pierdut. Știu că este și o responsabilitate foarte mare, dar eu nu am fugit niciodată de muncă și vin cu sufletul deschis”, a spus noul antrenor al Rapidului, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER