Florin Manea continuă acuzele la adresa conducerii Rapidului și susține că jucătorii pe care el i-a adus la formația giuleșteană sunt rău tratați. Ultimul caz este cel al lui Facundo Mallo, fundașul central al rapidiștilor, jucător de bază în ediția de campionat recent încheiată.
Impresarul a dezvăluit că jucătorul a fost înștiințat de proprietarul locuinței în care stă că nu i s-a mai plătit chiria, astfel că pe data de 31 iulie, ultima zi a lunii, trebuia să se mute. Toate acestea în condițiile în care Rapid a disputat ultimul meci al sezonului pe 1 august. La finele acestui sezon, Facundo Mallo termină înțelegerea cu clubul din Liga 2.
Florin Manea a luat legătura cu proprietarul pentru a plăti din banii personali încă o lună de chirie, pentru ca jucătorul să nu rămână fără locuință. Totodată, fostul oficial al giuleștenilor susține că unii agenți de jucători cu care a colaborat pentru aducerea de fotbaliști din străinătate la Rapid se tem că actuala conducere se va răzbuna pe jucătorii pe care Manea i-a adus la echipă.
Sezonul Rapidului se putea încheia mult mai târziu de 1 august dacă formația antrenată de Dan Alexa se califica la barajul de promovare. Barajul este programat, tur-retur, pe 9 și 12 iulie. Șansele ca Facundo Mallo să rămână la Rapid sunt infime acum, Manea recunoscând că jucătorul are oferte clare. Una dintre acestea, chiar de la FC U Craiova, nou promovată în Liga 2, așa cum a anunțat în exclusivitate ProSport.
„Unul dintre partenerii mei, Pablo, cel ce care-l avea la noi pe Malo și pe Piriz îmi spune «Florine, dacă s-au purtat așa cum s-au purtat cu tine acolo, dacă pleci, m-ai nenorocit. Mi-i lași pe drumuri. Și din păcate se contină și acum, acest comportament. Aseară m-a sunat aseară Facundo Mallo să îmi spună că e dat afară din casă. S-a întrerupt chiria pe data de 31 ale lunii, cu toate că el a avut meci pe 1 și a doua zi a trebuit să se mute, că l-a sunat proprietara că de pe 31 nu mai este plătită, cu toate că meciul nostru a fost pe 1. Deci trebuie să își ia familia și bagajele în viteză și să plece.
El a avut contract până la sfârșitul sezonului, dar sezonul s-a terminat pe 1, chiria s-a terminat pe 31, putea sezonul să se termine pe 12 dacă ajungeam la baraj. Nu știa nimeni… am zis lasă că plecăm noi, am vorbit cu proprietara băiatului, el dorea în continuare să rămână la Rapid, eu i-am întrebat, au zis că nu se știe deocamdată ce se întâmplă, dacă îl mai doresc. Am înțeles că se vor face reduceri salariale, băiatul are ofertă, dar pentru fanii Rapidului el ar trebui să rămână. Dacă juca barajul și n-avea unde să stea… îi luau un cort la gară și juca de acolo. Nu mi se pare normal”, a declarat Florin Manea la GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER