Un nou investitor în Giulești? Adrian Zamfir este aproape de a ajunge la un acord pentru cedarea acțiunilor către un avocat de 33 de ani

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de sâmbăta trecută, Rapid nu a primit licența din partea Comisiei de Apel a Sistemului Național de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal. Astfel, giuleștenii nu vor avea drept de joc în Liga 1 chiar dacă vor obține promovarea din punct de vedere sportiv. Clubul Rapid a anunțat că își va căuta dreptatea la TAS.

Imediat după ce informația că Rapid nu a primit licența a fost dată publicității, Adrian Zamfir și-a anunțat demisia din funcția de administrator special și președinte al Consiliului de Administrație al clubui.

La întâlnirea care a avut loc aseară a participat și un posibil investitor, un avocat în vârstă de 33 de ani, Adrian Matei, care vrea să preia acțiunile de la Adrian Zamfir. Se pare că cei doi s-au înțeles asupra tuturor aspectelor, iar zilele următoare se vor semna și actele.

Tot în această ședință s-a decis crearea unui cont la o bancă pentru ca fanii giuleștenilor să depună bani pentru ajutarea clubului care traversează o perioadă dificilă. Prin această inițiativă se încearcă și strângerea celor 30.000 de euro necesari pentru atacarea la TAS a deciziei de neacordare a licenței pentru sezonul viitor.

La 10 mai, instanța de fond a Sistemului Național de licențiere din cadrul FRF a respins dosarul FC Rapid din cauza datoriilor în valoare de 900.000 de euro către foștii jucători Julio Cesar și Daniel Paulista. După o săptămână, la 17 mai, Comisia de Apel a motivat respingerea dosarului prin faptul că FC Rapid a prezentat doar promisiuni de finanțare și nu un contract de împrumut din partea acționarului majoritar care să demonstreze existența unor surse ferme de bani.

Cu patru etape înainte de finalul sezonului, FC Rapid se află pe locul doi în clasamentul play-off-ului Seriei I a eșalonului secund, poziție care îi permite să promoveze din punct de vedere sportiv în Liga I.

Sunt dispus să cedez gratis pachetul majoritar de acțiuni oricui are bani să investească la Rapid
Adrian Zamfir, patron Rapid
 

Publicat: 20 05. 2014, 18:39
Actualizat: 21 05. 2014, 08:58