Se pare că în fotbalul românesc semnăturile false în înscrisurile oficiale sunt o realitate cotidiană! După slovenul Rastovac, ProSport a mai găsit un fotbalist care pretinde că șefii unui club din România i-au măsluit semnătura!
Pe 2 august, un avocat care reprezenta clubul Unirea Alba Iulia se înființa la sindicatul fotbaliștilor (AFAN) cu solicitarea ca Rade Veljovic să accepte reeșalonarea datoriei pe care ardelenii o aveau față de el. Fotbalistul, reprezentat de AFAN, obținuse o hotărâre din partea comisiilor FRF care obligau Unirea să-i plătească 22.500 de euro și 400 de lei, drepturi financiare restante. Avocatul încerca să obțină o reeșalonare, pretinzând că Alba Iulia va plăti jumătate din sumă pe 8 august și restul la o dată ulterioară.
Cine a semnat?
Asta în schimbul unui acord scris cu care clubul să scape de pedepsele impuse de regulament, respectiv depunctarea. Veljovic, care acum joacă în Serbia, nu a acceptat însă propunerea fostei sale echipe. Avocatul a plecat supărat de la AFAN, dar, stupoare!, la o oră distanță, pe faxul sindicatului a sosit o hârtie prin care fotbalistul se declara de acord cu reeșalonarea. Indignat, Veljovic a răspuns imediat cu o adresă prin care condamna drept fals înscrisul prezentat de Unirea. Bizar e că, în formularea acordului de reeșalonare, se evită folosirea vreunui nume de persoană angajată la Unirea Alba Iulia care să-și asume responsabilitatea falsului denunțat de Veljovic.
E o prostie, dar sârbii sunt recuÂnoscuți că au gura mare. Nu am falsificat nicio semnătură. Veljovic a primit zilele trecute o parte din bani, într-o săptămână îi va primi și pe ceilalți
Vasile Trifan, vicepreședinte Unirea
Am găsit pe o pagină din contractul lui Veljovic cu Unirea o semnătură identică. E posibil să o fi luat-o de acolo ca s-o lipească pur și simplu pe acordul de reeșalonare!
Emilian Hulubei, vicepreședinte AFAN