Unirea Alba Iulia în Liga I cu Șunda
Alba Iulia are ca obiectiv clar în acest sezon accederea în Liga I.
Domnule Șunda, victorie clară la debut…
Da, eu spun că nu se poate pune sub semnul întrebării succesul cu FC Bihor. Au fost unele emoții la începutul partidei, dar am trecut peste ele după primul gol. Sunt mulțumit în primul rând de rezultat, în joc putem să mai creștem.
Aveți în palmares trei promovări. Urmează a patra?
Eu și toți cei din Alba așa ne dorim. Cred că acest oraș ar trebui să revină pe harta fotbalului românesc. Fanii Unirii, care sunt deosebiți, merită să asiste la partide cu Steaua, Dinamo, Rapid sau CFR. Am mai promovat o dată în 2003 cu Alba și vreau să repet „isprava“ în acest sezon.
Apropo, pe CFR Cluj tot dumneavoastră ați dus-o în Liga I…
Așa e… Atunci am promovat abia în ultima etapă, în condițiile în care Jiul nu a bătut pe teren propriu pe Mediaș. Sper să nu mai am emoții așa mari în acest sezon. Dacă totul va merge cum vreau eu, vom promova fără probleme. Aștept să treacă 6-7 etape pentru a vedea exact cum stăm cu echipa.
Multe formații puternice s-au împiedicat în prima etapă…
„U“ Cluj, UTA și Vâlcea au făcut pași greșiți, dar eu consider că tot ele vor fi principalele contracandidate la promovare. Campionatul este unul lung, mai sunt de jucat 33 de etape, așa că au timp să își mai revină. Noi am făcut numai un pas din cei 34. Cred că și FC Drobeta se poate implica în această luptă, victoria lor de pe „Ion Moina“ nefiind una întâmplătoare.
3 promovări în Liga I are Șunda la activ, cu UMT (2000-2001), Alba Iulia (2002-2003) și CFR (2003-2004)
articol scris de Dan Udrea