Universitatea Craiova a PRIMIT licența pentru Liga II!** Poli și Gloria n-au solicitat-o! Iată toate echipele cu drept de joc în eșalonul secund

Federația Română de Fotbal a anunțat echipele care au primit
licența pentru Liga 2. Veștile sunt bune și pentru olteni, deoarece
au dreptul de a evolua în liga secundă. În chimb, Poli și Gloria
Bistrița n-au solicitat dreptul de a jucat în liga secundă-

Iată comunicatul
FRF:

Astăzi, 30 iunie a.c., s-a încheiat procesul de bază pentru
acordarea licenței cluburilor în vederea participării în
campionatul național Liga a 2-a, ediția 2011-2012.

„Au solicitat licența pentru Liga a 2-a un număr de 29 de
cluburi, dintre care două care au activat în Liga I în sezonul
2010-2011 și nu au obținut licență pentru Liga I. Este vorba despre
Fotbal Club U Craiova SAși Asociația
Clubul Sportiv Victoria Brănești.

De asemenea, printre cluburile care au solicitat licență de Liga
a 2-a s-au aflat cele șase cluburi câștigătoare ale seriilor din
Liga a 3-a în sezonul 2010-2011. Cluburile promovate în Liga a 2-a
sunt: Clubul Sportiv Fotbal Club Callatis Mangalia, Clubul
Sportiv Maramureș Universitar Baia Mare, Clubul Sportiv Luceafărul
Oradea, Clubul Sportiv Municipal Slatina, Fotbal Club Municipal
Bacău
și Fotbal Club Chindia
Târgoviște.

Fotbal ClubTimișoara SA, Asociația Club Fotbal Gloria
1922 Bistrița
și Clubul Sportiv Unirea Urziceni
SA
nu au solicitat acordarea licenței pentru Liga a 2-a.
Menționăm că Unirea Urziceni nu a solicitat licență nici pentru
Liga I.

A primit licența din partea Comisiei pentru acordarea licenței
doar Fotbal Club Chindia Târgoviște, celorlalte 28
de cluburi refuzându-li-se acordarea licenței în prima
instanță.

Un număr de 27 de cluburi au contestat hotărârile Comisiei de
licențiere, declarând apel la Comisia de Apel a Sistemului național
de licențiere a cluburilor.

Clubul Sportiv ACU Arad nu a înaintat apel, hotărârea Comisiei
de fond de refuzare a licenței rămânând definitivă.

Comisia de Apel a pronunțat următoarele decizii:

Echipele care au
primit licența


Asociația Clubul Sportiv Victoria Brănești, Fotbal Club U Craiova
SA, Fotbal Club Delta, Fotbal Club Municipal Dunărea Galați, Clubul
Sportiv Otopeni, Asociația Fotbal Club Botoșani, FC Viitorul
Constanța SA, FC Snagov, Clubul de Fotbal Brăila SA, Clubul Sportiv
Fotbal Club Oradea, Asociația Clubul Sportiv Aluminiu – ALRO
Slatina, Clubul Sportiv Municipal Universitar Politehnica Iași,
Clubul Sportiv Municipal Rm. Vâlcea, Fotbal Club UTA SA, Clubul
Sportiv Fotbal Club Arieșul, Gaz Metan CFRCraiova, Fotbal Club
Unirea 2006 SA, Fotbal Club Argeș SA, Clubul Sportiv Mureșul Deva,
Clubul Sportiv Fotbal Club Callatis Mangalia, Clubul Sportiv
Maramureș Universitar Baia Mare, Clubul Sportiv Luceafărul Oradea,
Clubul Sportiv Municipal Slatina și Fotbal Club Municipal
Bacău;

Echipele refuzate: Fotbal Club Gloria Buzău,
Club Sportiv Fotbal Club Farul Constanța și Asociația Sport Club
Juventus București.

Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive și executorii pe
plan intern. Conform Hotărârii Comitetului Executiv al FRF din data
de 20.06.2011, Decizia pronunțată de Comisia de Apel va putea fi
atacată la Tribunalul Arbitral al Sportului de la
Lausanne.

Sursa:
FRF.ro

Publicat: 30 06. 2011, 22:15
Actualizat: 30 06. 2011, 22:20