Universitatea Craiova riscă dezafilierea!** Ce trebuie să facă Mititelu pentru a-și sallva echipa
Comitetul Executiv al FRF a decis să-i dea un ultimatum lui
Adrian Mititelu să-și închidă toate procesele intentate pe cale
civilă împotriva Federației. În caz contrat, Universitatea Craiova
urmează a fi dezafiliată. Totodată, interesantde subliniat ar fi și
faptul că Știința nu a depus cerere de înscriere în viitorul sezon
al Ligii a II-a.
„Cluburilor ACS Victoria Brănești și SC FC U Craiova SA
li s-a solicitat ca, până miercuri, 13 iulie a.c., să prezinte
dovezile că au fonduri financiare pentru a susține activitatea
competițională, gruparea craioveană trebuind, totodată, să retragă
până marți, 12 iulie a.c., acțiunile intentate împotriva FRF în
instanța civilă, urmând ca, în caz contrar, să fie
dezafiliată”, se arată în comunicatul FRF