Universitatea Craiova va disputa meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea la Roșiorii de Vede

Partida dintre FC Universitatea Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea, contând pentru etapa a VI-a a Ligii a II-a, se va disputa pe Stadionul Municipal din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, și nu la Caracal cum anunțase inițial gruparea olteană, informează frf.ro.

Ziua și ora de disputare a partidei au rămas aceleași, 12 octombrie, ora 15.00.

Conducerea FC Universitatea Craiova decisese, vineri, ca meciurile cu CSM Râmnicu Vâlcea și Gloria Bistrița să se dispute la Caracal, după ce Comisia de Disciplină a FRF a hotărât suspendarea pentru două etape a terenului de la Drobeta-Turnu Severin, ca urmare a incidentelor de la jocul cu Petrolul, din Cupa României.

FC Universitatea Craiova, club aflat în proprietatea lui Adrian Mititelu, a primit sancțiuni cu penalitate sportivă în valoare totală de 90.000 de lei din partea Comisiei de Disciplină a Federației Române de Fotbal ca urmare a incidentelor provocate de suporterii proprii în timpul a trei partide.

Conform site-ului oficial al FRF, FC Universitatea Craiova a fost sancționată cu 37.500 de lei în urma partidei cu Petrolul Ploiești (Cupa României), cu 22.500 de lei în urma meciului cu CS Universitatea Craiova (Liga a II-a) și cu 30.000 de lei în urma întâlnirii cu Minerul Motru (Liga a II-a).

De asemenea, ca urmare a incidentelor din meciul cu Petrolul, în afara sancțiunii financiare, Comisia de Disciplină a FRF a luat și măsura interzicerii organizării de două meciuri pe stadionul propriu. În consecință, formația condusă de Nicolo Napoli va evolua meciurile cu CSM Râmnicu Vâlcea (etapa a VI-a) și Gloria Bistrița (etapa a VIII-a) pe un stadion aflat la o distanță de 60 de kilometri de Drobeta-Turnu Severin.

În timpul partidelor cu Petrolul Ploiești, CSU Craiova și Minerul Motru, suporterii formației FC Universitatea Craiova au introdus pe stadion, au aprins și au aruncat spre spațiul de joc făclii, artificii și alte substanțe explozive.

Mediafax

Publicat: 09 10. 2013, 13:57
Actualizat: 09 10. 2013, 13:58