Valerii Moraru vrea ca Rapid să joace tiki-taka: după Capdevilla, giuleștenii vor un alt spaniol. Ce anunță presa iberică
Rapid pare că s-a specializat pe filiera spaniolă. După ce în sezonul trecut i-au adus pe Aritz Borda, Joan Oriol, Edu Oriol și Lopez Garai, acum giuleștenii sunt în discuții cu alți doi fotbaliști spanioli.
Joan Capdevila, fost campion european și mondial cu reprezentativa iberică, este cel mai răsunător nume, dar Rapid negociază și cu Miquel Robuste. Conform fichajes.com, clubul giuleștean a discutat deja cu fundașul în vârstă de 30 de ani și sunt șanse importante ca mutarea să se concretizeze.
Miquel Robuste Colome este fundaș central, are 30 de ani și a fost lansat în fotbalul mare de Espanyol. A mai jucat la Levante, Xerez și Ponferradina, iar în sezonul trecut a evoluat la Cartagena, echipă din liga a treia spaniolă.
Miquel Robuste a strâns 16 selecții la naționala Under 17 a Spaniei, 8 la reprezentativa Under 19 și 4 la Under 20, dar nu a fost convocat niciodată la naționala de seniori.
Cel mai important trofeu din cariera sa este titlul de campion european obținut în 2004, alături de naționala Under 19.