Veste șocantă pentru fotbalul românesc. Peste două zile, una dintre cele mai mari echipe se poate desființa: „O dau pe un milion”

  • George Bușcă îi așteaptă pe olandezii interesați de „U” Cluj la negocieri și spune că suma tranzacției se învârte în jurul a 1 milion de euro.
  • Clujenii se tem că pe 10 septembrie ar putea intra în faliment, din cauza unei datorii neachitate către fostul jucător Steven Pele.

În absența lui Florian Walter, fiul său George Bușcă este mandatat să negocieze vânzarea clubului și să negocieze cu potențialii investitori interesați de preluarea pachetului de acțiuni deținut de tatăl său. Bușcă spune că nimeni din Olanda nu l-a contactat în vederea unei negocieri și că îi așteaptă pe cei despre care George Ogăraru a vorbit la ProSport Live să îl contacteze.

„Pe mine nu m-a sunat nimeni. Noi suntem interesați să negociem cu oricine. Îi așteptăm la negocieri, dacă vor. În acest moment nu purtăm negocieri cu niciun investitor”, a spus George Bușcă.

1 milion de euro, prețul tranzacției

În această vară, omul de afaceri Mihai Giurgiu a purtat negocieri pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni. Acesta a declarat că tranzacția a picat pentru că i s-a cerut 1,5 milioane de euro. „Eu am oferit 350.000 de mii de euro și m-am oferit să plătesc toate datoriile. Familia Walter a crescut însă prețul la 1,5 milioane. Nu vreau să intru în acest joc murdar”, a declarat în acel moment Mihai Giurgiu.

Fiul lui Florian Walter spune însă că ar renunța la pachetul majoritar de acțiuni și pentru mai puțini bani. „Nu e vorba de 1,5 milioane. Cererea e mai mică”, a declarat George Bușcă.

Pe 10 septembrie se poate intra în faliment

Până la o eventuală vânzare a acțiunilor, oficialii Universității tremură la gândul că pe 10 septembrie Tribunalul ar putea îngropa clubul. Fostul jucător Steven Pele acuză clubul că nu i-a achitat salariul și avocații săi au cerut în Instanță falimentul societății. Amânarea e singura scăpare pentru clujeni. „Pe 10 e cerere de faliment. Sper să se amâne. Eu am speranțe că vom reuși să terminăm campionatul, vom vedea”, a spus administratorul judiciar Marieta Anastasescu, pentru actualdecluj.ro.

Vezi mai multe pe LIGA2.ro!

Publicat: 08 09. 2015, 19:37
Actualizat: 08 09. 2015, 19:43