Vineri, zi decisivă în Giulești. Rapidiștii sunt optimiști: „Cred că planul de reorganizare va trece și la Tribunal”
Antrenorul Rapidului, Viorel Moldovan, a declarat că nu are emoții în ceea ce privește planul de reorganizare al clubului, precizând că, din moment ce acesta a fost votat de Adunarea Generală a creditorilor, va fi confirmat, vineri, și de Tribunalul București.
„Nu am emoții pentru mâine (n.r. – când are loc termenul pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA în cadrul procesului de insolvență). Din moment ce planul de reorganizare a fost votat de creditori eu cred că va trece și la tribunal. Eu am mare încredere. Sunt deja semnale pozitive vizavi de unii oameni (n.r. – de afaceri) care s-au arătat interesați să vină lângă Rapid. Și cred eu că ușor-ușor vom intra pe o cale normală din punct de vedere financiar. Eu am încredere că lucrurile se vor rezolva. Iar jucătorilor le-am spus să facă abstracție de ce se întâmplă la tribunal, să nu îi intereseze ce se întâmplă acolo. Ei trebuie să se antreneze și să fie psihic pregătiți pentru meciurile noastre”, a spus, joi, Moldovan.
El a menționat că obiectivul formației sale este câștigarea a 15 puncte în următoarele cinci partide din Liga a II-a. „Urmează să jucăm cinci meciuri în următoarea lună și obiectivul nostru este câștigarea a 15 puncte. E important pentru a avea o vacanță de iarnă liniștită„, a precizat tehnicianul.
Daniel Pancu a declarat că jucătorii rapidiști știu mai bine acum ce înseamnă Liga a II-a și sunt mai pregătiți pentru retur.
„Cred că suntem mai pregătiți, ne-am dat seama cu ce se mănâncă Liga a II-a. Cunoaștem destul de bine adversarii, știm la ce să ne așteptăm. Pe lângă toate astea, dacă se rezolvă și problemele financiare zic eu că putem avea speranțe pentru un viitor mai bun”, a menționat Pancu.
Fundașul Marius Constantin, prezent, joi după-amiază, la baza sportivă Pro Rapid, ar putea fi util grupării giuleștene, este de părere Pancu. „Marius Constantin este cel mai mare risipitor de talent din fotbalul românesc. Chiar l-am întrebat acum câți ani are, pentru că nu mai știam. Mi-a spus că 28. Și i-am zis că dacă mai îmi dă mie Dumnezeu acum 28 de ani ajung la Milan în doi ani. Sper să fi înțeles ceva din asta. Cam e momentul să îi vină mintea, pentru că încă e pe drum acum”, a afirmat Daniel Pancu.
În altă ordine de idei, fostul portar al FC Rapid, Vasile Niculae, în prezent manager în industria hotelieră din Qatar, a anunțat că va dona mingi și câte un rând de echipament pentru copii de la cele cinci grupe de juniori ale clubului giuleștean.