Șefii lui „U“ îi vor propune azi lui Falub un angajament până în vară, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon dacă va termina în primele nouă locuri.
Conducătorii formației clujene se vor întâlni din nou în cursul acestei zile într-o ședință, pentru a vedea care este cea mai bună variantă pentru postul de antrenor, dar cele mai multe informații duc către Adrian Falub, nume asupra căruia au convenit și în ședința de vineri seara. „Luni (n.r. – azi) vom ști mai multe legate de postul de antrenor. Adrian Falub, Viorel Hizo și Marius Popescu sunt trei dintre variante, dar se poate să mai apară și alte nume. Cel pe care îl vom alege va semna un angajament până la finalul returului, iar dacă va termina în primele nouă poziții, îi vom prelungi contractul“, s-a limitat să spună ieri Remus Câmpeanu, președintele echipei clujene.
Falub se arată dispus să revină la formația „universitară“. „Nu am fost sunat de nimeni de la club până acum. Numai prin presă am văzut că sunt dorit. Aș fi dispus să vin la Cluj, dar în anumite condiții. Mă leagă multe de acest club“, a precizat antrenorul care a promovat-o pe „U“ în Liga I în sezonul 2006-2007.
I-a fost reziliat contractul lui Mihali
Remus Câmpeanu a mai declarat că, din cauza lui Gică Mihali, s-a amânat numirea unui nou tehnician. „Noi i-am reziliat contractul lui Mihali și vom depune actele și la FRF. Sper să primim cât de curând înștiințare scrisă că postul de antrenor principal este vacant la noi, deoarece momentan în actele FRF tot Mihali figurează ca tehnician al Universității“, a mai precizat șeful Clujului.
4 antrenori au stat în acest sezon pe banca Universității: Meszaros, Popescu, Munteanu și Mihali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER