Mesaj pentru Mihai Teja? Gol de Liga 1 în Dinamo 2 – FC Voluntari 2! Adrian Dorobanțu a adus victoria ilfovenilor chiar sub ochii lui Cosmin Contra! „Guriță”, agitat în tribună | VIDEO

Dinamo 2 a pierdut în fața lui FC Voluntari 2, scor 1-2, în etapa a treia din Liga 3. Golul victoriei a fost reușit de către Adrian Dorobanțu, mijlocașul stânga în vârstă de 21 de ani, chiar sub ochii lui Cosmin Contra.

FC Voluntari 2 a deschis scorul încă din minutul 3 al întâlnirii disputată la Centrul Național de Fotbal Buftea, prin reușita lui Eduard Dumitru (20 de ani).

„Câinii” lui Emil Ursu au restabilit egalitatea în minutul 50, printr-un gol înscris de către Alin Gabriel Lazăr (20 de ani), nepotul lui Vali Lazăr. Pentru Dinamo 2 au mai evoluat în această partidă și Florin Bejan și Andrei Sin, excluși din lotul primei echipe.

Adrian Dorobanțu, gol de generic în Dinamo 2 – FC Voluntari 2 1-2

În minutul 60 însă, Adrian Dorobanțu, trecut pe la Sportul Snagov în Liga 2, a executat perfect o lovitură liberă de pe linia careului dinamovist și a trimis mingea direct în poarta gazdelor. Astfel, FC Voluntari a învins-o cu scorul de 2-1 pe Dinamo 2, chiar în ziua în care echipa lui Mihai Teja a pierdut, pe teren propriu, în fața celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, cu scorul de 1-2.

La acea fază, Cosmin Contra, antrenorul primei echipe de la Dinamo, a încercat să îi dirijeze pe elevii lui Emil Ursu în teren și le-a oferit indicații de poziționare din tribună.

La partidă au fost prezenți și Jerry Gane, Rufo Callado, cei din departamentul de scouting, dar și Gheorghe Mulțescu. Staff-ul primei echipe din „Ștefan cel Mare” a devenit nelipsit de la meciurile echipei secunde. Cosmin Contra și compania și-au făcut apariția și la meciurile disputate până acum, 3-2 cu FCSB 2 și 1-5 cu Progresul Spartac.

VIDEO: Golul superb al lui Adrian Dorobanțu în Dinamo 2 – FC Voluntari 2 1-2

CV-ul lui Adrian Dorobanțu

Data nașterii: 19 iunie 1999 (20 ani)
Locul nașterii: București
Postul: mijlocaș stânga

  • 2007-2013 Sportul Studențesc (juniori)
  • 2013-2016 Regal Sport București (juniori)
  • 2016-2017 Regal Sport București (Liga 4)
  • 2017-2018 CSA Steaua 10/8 (Liga 4)
  • 2018-2019 ACSM Oltenița 21/10 (Liga 3)
  • 2018-2019 Progresul Spartac 10/6 (Liga 3)
  • 2019- Rapid București 0/0 (Liga 2)
  • 2019- Sportul Snagov 13/0 (Liga 2)
  • 2019-2020 – Progresul Spartac (Liga 3)
  • 2020- FC Voluntari 2 (Liga 3)

Cine este Adrian Dorobanțu

Printre cei mai buni pasatori de la Sportul Snagov, Adrian Dorobanțu a jucat 13 meciuri în sezonul trecut al Ligii 2, reușind și două assist-uri. L-a avut ca idol pe Ronaldinho, campionatul lui preferat este La Liga și speră să ajungă într-un campionat puternic din Europa.

„Sunt un jucător muncitor, ambițios, perfecționist atunci când vine vorba de sarcini de joc și nu mă feresc să fac risipă de efort în slujba echipei. Îmi place mult jocul cu mingea, ofensiv, iar calitățile de bază sunt viteza, o viziune bună asupra jocului, driblingul în regim de viteză și multă, multă determinare”, este caracterizarea pe care și-a făcut-o Adi Dorobanțu, în urmă cu câteva luni, pentru pagina de Facebook a Sportului Snagov.

Întrebat despre viitorul său, acesta a răspuns: „Obiectivul meu este să ajung cât mai repede pe prima scenă a fotbalului românesc. Aceasta este prima etapă. După ce o voi îndeplini, cu siguranță voi ținti mai sus”.

Publicat: 26 09. 2020, 08:40
Actualizat: 26 09. 2020, 08:45