Ar fi o adevărată lovitură pentru Petrolul! Ca și promovați în Liga 3, ploieștenii discută cu un campion al României
Geraldo Alves nu va mai continua nici el la Astra. Fundașul în vârstă de 36 de ani și-a încheiat contractul cu giurgiuvenii și nu i-a fost propusă prelungirea contractului. Stopper-ul portughez a declarat că a primit o ofertă de la o echipă din Liga 1 și a avut o discuție chiar și cu Cristi Vlad, președintele celor de la Petrolul, echipă ca și promovată în Liga 3. Alves va lua însă o decizie în privința viitorului său după ce va reveni din vacanță, fiind posibil chiar să pună punct carierei de jucător.
Geraldo Alves a venit în România în 2010, la Steaua. După două sezoane a plecat la Petrolul, iar în 2015 a semnat cu Astra. A câștigat Cupa României cu Steaua și Petrolul și Supercupa României și titlul în Liga 1 cu Astra.
„Am terminat contractul cu Astra, am încheiat un ciclu acolo. Nu sunt dezamăgit că nu mi-au propus prelungirea contractului, se întâmplă la fotbal. Mă gândesc dacă voi mai continua cu fotbalul. Mă duc în vacanță în Portugalia și apoi voi lua o decizie. Am o ofertă din Liga 1, dar și de la Petrolul, am vorbit cu Cristi Vlad”, a declarat Geraldo Alves la DigiSport.
Pe 16 iunie a venit rândul clubului Petrolul Ploiești să revină la viață. ACS Petrolul 52 Ploiești, noua echipă a orașului după ce SC FC Petrolul SA a intrat în faliment, a fost singura structură sportivă care a achiziționat caietul de sarcini pentru a participa la licitația publică deschisă cu strigare organizată la Palatul Administrativ Ploiești pentru cumpărarea celor șase mărci „Petrolul” (FC Petrolul Ploiești, FC Petrolul Ploiești 1924, Fotbal Club Petrolul, Petrolul Ploiești, Petrolul 52 și Petrolul 95), fiecare dintre ele evaluate la un preț de pornire de 14.472 RON.
„Din noul sezon vom fi cu adevărat Petrolul Ploiești”
Reprezentată la licitație de președintele de onoare al Asociației Petrolul 52, Mircea Dridea, președintele clubului, Cristian Vlad, cât și de un împuternicit al sponsorului Veolia, cel care a asigurat suportul financiar necesar pentru achiziționarea simbolurilor petroliste, ACS Petrolul 52 Ploiești a obținut mărcile Petrolului și le va utiliza începând cu noul sezon, posibil Liga 3. Pe lângă suma de 14.472 de lei pentru fiecare marcă/an, se adaugă 2% din încasările aferente din dreptul de folosire al mărcii.
„Noi am participat la licitație pentru toate cele șase mărci, le-am adjudecat pe toate, pentru că, din punct de vedere moral, considerăm că ne aparțineau, având în vedere că noi am fost și suntem echipa recunoscută de suporteri, de toți cei care au îmbrăcam tricoul Petrolului. Este un lucru pe care noi îl considerăm normal și propice. Conform regulilor administrației locale, luni se semnează contractul, iar din nou sezon o să folosim noua emblemă. O să facem tot ce trebuie la federație în această vară și din noul sezon vom fi cu adevărat Petrolul Ploiești, adică și din punct de vedere al actelor. Contractul e pe patru ani și după aceea o vom solicita din nou primăriei Ploiești. Acum noi avem drept de folosință”, a spus, pentru Liga2.ro, Cristi Vlad, președintele Petrolul.
„Pentru toate cele șase mărci, astăzi s-a plătit suma de 30.000 de euro”, a declarat, citat de Observatorul Prahovean, Mircea Dridea, președintele de onoare al Asociației Petrolul 52.
Mărcile au fost închiriate pentru o perioadă de 4 ani, timp în care clubul prezidat de Cristi Vlad trebuie să îndeplinească unele condiții de performanță și logistică precum: să joace doar pe arena „Ilie Oană” și să promoveze în eșaloanele superioare până în Liga 1.
Cele șase mărci și steme înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci de către FSLI Petrom și Florin Bercea, în anul 2007, au ajuns în administrarea primăriei Ploiești după falimentul structurii care le-a deținut, SC FC Petrolul SA.
4 titluri de campioană și 3 Cupe ale României a câștigat Petrolul Ploiești în istoria sa