Paul Pîrvulescu, fotbalist cu trei titluri de campion în tricoul celor de la FCSB, și-a anunțat retragerea din cariera de fotbalist, la 36 de ani.
În prezent, Pîrvulescu este antrenor în Liga 3, la CF Inter Ilfov, fosta Academica Clinceni.
Paul Pîrvulescu susține că, în iarnă, a decis că trebuie să pună capăt carierei de fotbalist. Ultima dată legitimat la Concordia Chiajna, fostul campion al României spune că, din cauza unei accidentări, nu a participat deloc la pregătirea de iarnă, alături de formația ilfoveană, moment în care a simțit că „s-a rupt ceva în interiorul său”.
„Sunt ok, puțin epuizat, n-am mai trăit emoțiile astea până acum, e ceva nou pentru mine, dar încerc, ușor-ușor, să mă obișnuiesc.
În primul rând, am dorit să particip la licența cumulată B+A, unde știam că unul dintre criterii era să fiu retras din activitate. Am decis că ăsta e următorul pas pe care vreau să-l fac. Nu mi-am mai dorit să fiu fotbalist; când nu mai faci lucrurile cu pasiune, e mai bine să pui stop.
Cred că în iarnă am simțit că trebuie să mă las, fiind și accidentat. N-am făcut deloc perioada de pregătire și atunci parcă s-a rupt ceva în mine.
Am jucat 3 ani la Clinceni, a fost o perioadă lungă, plină de satisfacții, momente frumoase. Am o relație senzațională cu oamenii de acolo. Am vorbit cu domnul primar, am spus «da» în secunda doi. Mi-am dorit să devin antrenor, nu știam că o să vină momentul atât de repede, dar cred că e cu atât mai bine că a venit așa devreme.
Ne dorim să facem o echipă frumoasă. Clubul a fost anul trecut în play-off, iar un obiectiv ar fi prezența în play-off. Deși anul ăsta avem o serie mult mai puternică, sunt 5 echipe care au fost în play-off-ul Ligii a 3-a, plus două care au retrogradat din Liga a 2-a. Obiectivul e realizabil totuși, să prindem play-off-ul.
Nu este un nivel rău la Liga 3, marea majoritate a echipelor se bazează pe copii, ceea ce e un lucru bun. Noi, de exemplu, la primul meci, de la Roșiori, am debutat un copil născut în 2009. Și mai avem și alții.
Nu pot să mă uit la Guardiola și să spun că vreau să fiu ca el. Nu am un model. Am luat câte ceva de la toți antrenorii cu care am lucrat, dar depinde foarte mult la ce nivel ești și e foarte important să știi să te adaptezi”, a declarat Paul Pîrvulescu, pentru GSP.
În această vară, Paul Pîrvulescu l-a adus, în stafful său, pe Alexandru Bourceanu. Numai că fostul său coechipier de la FCSB a plecat după numai patru zile petrecute la CF Inter Ilfov.
„Eu cu Alex am o relație foarte bună de prietenie. Mi-a părut rău că a plecat. Sunt sigur că aș fi avut multe lucruri de învățat de la el. Din păcate, el și-a dorit altceva. După 2-3 zile de antrenamente, mi-a comunicat că nu crede că se poate abține să fie în spatele cuiva și că o să fie foarte greu. Își dorea să fie antrenor principal. Mi-a spus că nu și-ar dori să ne certăm din cauza asta. Între noi n-au fost probleme”, a mai spus Paul Pîrvulescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER