Băncilă la Focșani, Bettiche la Otopeni!
Damian Băncilă este antrenorul dorit de conducerea echipei de fotbal CSM Focșani.
Rămasă fără antrenorul principal Gică Mihali, la finalul partidei cu Progresul București (2-3), eșec care a consfințit și retrogradarea vrâncenilor în Liga a III-a, conducerea echipei de pe Milcov a demarat deja tratativele pentru aducerea unui nou antrenor. Acesta va avea de îndeplinit un nou obiectiv, promovarea în liga a doua.
Focșănenii s-au orientat deja spre Damian Băncilă, antrenorul echipei FC Bîrlad (ocupanta locului 6 la finalul sezonului ligii a treia), tehnician născut la Galați, dar care a jucat de-a lungul carierei sale la Unirea Focșani și FC Botoșani.
Băncilă a urmărit ultimul meci al echipei focșănene din acest sezon, 2-0 cu FCM Bacău. „Este adevărat că Damian Băncilă este cel pe care îl vrem la echipă în acest moment, dar trebuie să purtăm și o discuție în zilele următoare. El și-a terminat contractul pe care îl avea cu Bîrladul și așteptăm un răspuns din partea lui. Avem și alte soluții pe care le vom analiza și sînt sigur că vom lua cea mai bună decizie“, a declarat Dan Dumitru, președintele Consiliului de Administrație al CSM Focșani.
În altă ordine de idei, atacantul francez Kamel Bettiche, una din vedetele Focșaniului în sezonul proaspăt încheiat, și-a încheiat contractul cu această echipă. La finalul ultimului meci jucat pentru focșăneni, Bettiche se pare că a declarat că la întoarcerea din Franța, unde a plecat pentru a-și face nunta, va semna cu CS Otopeni, cu care s-ar afla în discuții avansate.