Cadou pentru „piticii” Timișoarei: Codrea organizează un turneu juvenil de ziua copiilor
Baza sportivă a fostului internațional român Paul Codrea va găzdui sâmbătă, 1 iunie, un turneu de fotbal dedicat copiilor de 10-12 ani. Opt echipe vor participa la competiția care va începe la ora 10 și va dura peste 10 ore.
„E prima dată când organizez un astfel de turneu și aș vrea să rămână o tradiție, pentru ca micii fotbaliști din Timișoara și din localitățile apropiate să facă mișcare și să aibă o competiție la care să participe de ziua lor. Copiii vor primi cupe, diplome, medalii, iar eu, le voi fi alături și voi înmâna aceste premii. Poate va veni Titi Varga sau alți foști fotbaliști timișoreni, care să dea lovitura de începere la semifinale sau în finală”, a declarat fostul fotbalist al naționalei, actual antrenor al echipei ASU Politehnica Timișoara.
Terenul de minifotbal al lui Paul Codrea, situat în localitatea Ghiroda, va găzdui turneul la care vor participa următoarele echipe: Poli 2001, Poli 2003, LPS Banatul 2001, LPS Banatul 2002, Dumbrăvița, FC Porto Bega, AS Leu Giarmata și CSS Timișoara. Echipele vor fi împărțite în două grupe, iar primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în semifinale. Fiecare meci va avea o durată de 30 de minute.