Campioana din cramă!** Jucătorii din Recaș primesc prime în butoaie de vin

Lideri în Liga a III-a, seria a V-a, recășenii au fost invitați să sărbătorească la celebrele crame din localitate. Acestea ar putea susține fără probleme clubul în viitor. Pe lângă prime, fotbaliștilor li s-a promis și câte un butoi din vinul de mare calitate în cazul promovării.

Recașul e în primul rând campioană „în viță”. Numai în acest an podgoriile din vestul țării au fost premiate cu zeci de medalii internaționale. Echipa bănățeană a făcut un adevărat tur al producției. Precum turiștii, un ghid le-a oferit explicații, iar ei au rămas impresionați de mărimea butoaielor în care fermentează soiurile campioane. „Cu unul din ăsta putem juca în Liga I!”, s-a auzit din grupul vizitator.

Paleacu și compania și-au arătat însă bucuria de abia când au ajuns jos în cramă. Primiți cu fast la masă, pe ritmurile disco ale unei melodii cu „Champions!” în versuri, fotbaliștii au îngăimat un „Așa da!” sau „Așa mai zic și eu!„. Semn că atmosfera de club rămâne preferința tinerilor sportivi.

Discursul primarului

Odată așezați la masă, jucătorii au fost luați în primire de primarul Marinel Pașca. „Noi vă tratăm foarte bine, însă avem și așteptări! Vă felicit pentru prima poziție în tur, dar trebuie să fim acolo și la final”, și-a început acesta discursul. Susținuți în principal de autorități, jucătorii au avut parte de analiza la sânge a edilului-șef. „Ați bătut la Simeria, foarte bine, ați luat atâta primă…”, apoi „la Becicherec ați pierdut, nu ați luat banii… Aici, 5-0 cu Beiușul, foarte bine. Mai sunt prime restante, le aveți în plic. Cei nemulțumiți pot să vină la mine”, a spus Pașca. Primarul a oferit și un sfat echipei pentru retur: „Atenție la Hunedoara, diferența nu e mare în clasament!”.

„Sper să ne uite în cramă!”

Banchetul de final de an al fotbaliștilor a continuat cu urările a doi membri de bază. Antrenorul-jucător Alin Paleacu a ciocnit un pahar de vin cu golgheterul seriei, Szabolcs Szekely, totul pentru promovare! „Nu prea sunt un băutor de vin, dar mai gust din el. Dacă promovăm ne așteptăm să primim un butoi de vin”, a spus mijlocașul veteran. „Aș fi foarte bucuros să ne uite în cramă după promovare, cu toții ne-am bucura pentru Divizia B”, a răspuns atacantul.
Între timp, recășenii speră să atragă și mai mult cramele lângă echipă. Președintele Ioan Miculaș recunoaște că e nevoie de investiții și mai mari pentru a lupta în eșalonul secund. „Pentru Liga a II-a avem nevoie de sprijin financiar puternic, iar cramele sunt o putere în zonă. Noi trebuie să le dăm posibilitatea prin această performanță a promovării să vină și mai mult lângă noi”, a afirmat Miculaș.


Sărbătorim și noi un parcurs foarte bun în tur. Înainte de sărbători, în vacanță, se poate să stăm împreună, să bem un pahar de vin bun de la cramă
Szabolcs Szekely, atacant ACS Recaș

Vor fi echipe grele în Liga a II-a, mi-ar plăcea să jucăm cu echipe bune. Și cu UTA, de ce nu? Să fie un derby al vestului!
Alin Paleacu, antrenor secund-jucător ACS Recaș

E normal să-i lăsăm la vin după o muncă depusă pe parcursul a câteva luni. Eu recunosc că sunt un antrenor dificil, dar jucătorii au fost profesioniști
Cosmin Petruescu, antrenor principal ACS Recaș

40 de milioane de euro sunt investițiile totale de la cramele din Recaș, dintre care două numai în acest an

1,5 miliarde de lei vechi e prima jucătorilor cumulată pentru promovare. Jumătate din sumă a fost deja achitată


Căpitanul spaniol a ratat petrecerea
Recășenii se pot lăuda și cu un jucător din țara lui Xavi și Iniesta. Victor Aldana Maestre a fost junior la Barcelona C, dar s-a îndrăgostit în Timișoara de Paula Cojocari, fiica secretarului primăriei, cu care s-a însurat. A început cariera românească la Electrica în Divizia C, apoi a trecut și la satelitul lui Poli. Între timp, a divorțat, dar a rămas în țară. Aldana e om de bază la Recaș, însă a ratat petrecerea de la cramă, deoarece s-a întors în Spania de sărbători.

„Vinul mă ajută în fața porții!”
Staff-ul timișenilor consideră că a dat o binemeritată dezlegare la vin fotbaliștilor. „E normal ca la finalul anului 2011 să aibă și ei libertate și să savureze în liniște din delicatese”, a conchis antrenorul Cosmin Petruescu. Atacantul Recașului, Szabi Szekely a părut printre cei mai încântați. „Vinul de calitate mă ajută în fața porții, cum spune Alin (n.r. – Paleacu)„, a glumit golgheterul. „Fotbaliștilor le recomand maximum 200ml de vin pe zi”, și-a oferit expertiza oenologul Marius Pașca.

Centenar în 2017
Dacă localitatea e cunoscută de secole pentru viile sale, nici echipa de fotbal nu duce lipsă de tradiție. Atletic Club Recaș a fost înființat în 1917, deci e mai bătrân și ca Poli, dar până în 2009 a jucat doar prin ligile județene. „Sper să sărbătorim centenarul cum se cuvine!”, a spus Ioan Miculaș, președintele „atleticilor”.

Articol scris de: Cornel BIHOLARI

Publicat: 16 12. 2011, 09:26
Actualizat: 16 12. 2011, 13:04