Cariera fostului pariu al lui Gigi Becali a luat-o de tot la vale. Fotbalistul de 33 de ani a dispărut complet de pe harta fotbalului mare, în ciuda faptului că era anunțat drept un mare talent de către patronul roș-albaștrilor.
Mihai Onicaș, jucător în vârstă de 33 de ani, a fost, cândva, pariul lui Gigi Becali. Mijlocașul nu a reușit niciodată, însă, să confirme în fotbalul românesc.
În prezent, mijlocașul central care a trecut pe la Steaua, actuala FCSB, evoluează în Liga a 3-a din România, fiind legitimat la Minerul Ocna Dej. Mihai Onicaș ajunsese la gruparea roș-albastră în anul 2006, transferat de la Universitatea Cluj, iar evoluțiile sale de la începutul aventurii din Ghencea promiteau multe. Cu timpul, însă, jucătorul s-a plafonat, prestațiile sale au pierdut din consistență și a ajuns să fie împrumutat la diferite echipe.
A avut parte de mai multe experiențe la nivelul Ligii 1 și eșalonului secund, însă, în prezent, joacă în Liga a 3-a. Transformarea fotbalistului este totală, în comparație cu perioada în care juca la FCSB și se lupta pentru accederea în grupele unei competiții europene.
Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB, l-a considerat un fotbalist de mare viitor pe Mihai Onicaș. Debutul său în prima ligă a fost înregistrat în sezonul 2008-2009, la formația roș-albastră, unde a avut câteva evoluții bune. Ulterior, acesta nu a reușit să mai confirme, iar cariera sa a mers pe o pantă descendentă.
În anii ce au urmat, după perioada petrecută la clubul patronat de Gigi Becali, Onicaș a mai jucat pentru Poli Iași, FCM Târgu Mureș, Unirea Urziceni, Viitorul, actuala Farul Constanța, Speranța Nisporeni, Olimpia Satu Mare, Universitatea Cluj, Unirea Dej, Arieșul Turda și SCM Zalău.
„Onicaş ăsta va fi jucătorul cel mai căutat din Europa. Este un fotbalist excelent, dar e încă tânăr. A jucat perfect şi nimeni nu-i mai ia locul în echipă”, declara patronul celor de la FCSB despre Mihai Onicaș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER