„Conducerea a spus că o să pierdem meciuri, că nu vrea neapărat promovarea”. Declarație dură a lui Vasile Maftei în privința situației de la Rapid. De ce a ales să plece
Tensiunile de la Rapid au fost explicate de Vasile Maftei. Fostul fundaș nu se mai prezintă la antrenamentele echipei după demiterea lui Schumacher, iar acum a elucidat misterul în privința plecării. Jucătorul a recunoscut că cei din conducere erau conștienți de faptul că Rapid va avea dificultăți în Liga a 3-a, iar decizia schimbării antrenorului a fost greșită.
După plecarea lui Schumacher, Daniel Pancu a preluat postul de antrenor. Maftei a fost coleg cu atacantul la Rapid, dar a preferat să plece, pentru că anumite lucruri de la echipă i s-au părut anormale.
„Conducerea a spus că o să pierdem meciuri și că nu vrea neapărat promovarea. Printre cei care au transmis asta s-a numărat și Burcă. Erau conștienți că nu vom mai avea partidele ușoare din Liga a 4-a. Nu o să mai câștigăm cu 3-0, 4-0, că vom câștiga în prelungiri și vom avea rezultate de egalitate. Dar mi se pare nedrept ca Schumacher să plece după primul eșec.
M-am simțit folosit de cei de la Rapid. La începutul campionatului era necesar să se traseze anumite sarcini și abordam diferit situația. Ei dau banii, nu am un cuvânt de spus, dar cred că trebuia să se vorbească cu jucătorii și să afle de anumite tensiuni „, a declarat Maftei la GSP Live.
În acest moment, Rapid se clasează pe locul 2 în Liga a 3-a, cu 19 puncte după 7 etape, la egalitate cu Unirea Slobozia, liderul momentului. Giuleștenii au golaveraj mai slab.