DDB, exemplu pentru CSA Steaua! Unde ajung banii suporterilor echipei din Liga 3
Proiectul DDB (Doar Dinamo București) i-a inspirat și pe fanii celor de la CSA Steaua, iar Gabi Balint a plătit deja pentru a deveni „colonel” în „Asociația Steliștilor”.
Gabi Balint (58 de ani) a devenit primul membru de onoare al „Asociației Steliștilor”, iar fostul mare jucător al grupării roș-albastre a achitat o cotizație în valoare de 300 de lei pentru a primi titlul onorific de „colonel”.
Fostul mare atacant a dezvăluit de ce a decis să se implice în proiectul fanilor lui CSA Steaua și a explicat că ideea suporterilor echipei din Liga 3 nu a fost copiată de la Dinamo.
DDB, exemplu pentru CSA Steaua
„Am plecat căpitan în rezervă. Am devenit primul suporter de onoare în Asociația Steliștilor. Sunt patru grade, practic. În acest moment sunt vreo 2000 de membri și 700 de cotizanți. Dar, nu este un proiect copiat după DDB, pentru că acesta al nostru există din 2017. Nu e ca la Dinamo, care e în prima ligă”, a spus Gabi Balint, conform Digisport.
„La Dinamo nu s-au divizat fanii. Mai sunt două procese pe rol. Se vor mai înscrie. Faci și cum simți. Sunt mulți care încă sunt nehotărîți, echipa este în Liga 3”, a mai spus Gabi Balint.
Suporterii echipei din Liga 3 pot deveni membri cotizanți, contra unei sume anuale. Pentru 100 de lei, un fan poate deveni „sergent”, pentru 150 de lei, primești gradul de „maior”, iar dacă plătești 300 de lei ești „colonel”. Cea mai mare funcție este cea de „general” și trebuie să plătești 1947 de lei, sumă stabilită pentru a avea legătură cu anul de înființare al clubului.
Cum se împart banii adunați de „Asociația Steliștilor”
Gabi Balint a explicat și cum se vor împărți banii adunați de „Asociația Steliștilor”, iar acesta susține că majoritatea banilor vor ajunge la jucătorii echipei care speră să promoveze în eșalonul secund la finalul sezonului 2020 – 2021.
„70% din bani se vor duce spre prime pentru jucători, 25% se vor duce către galerie, deplasări și 5%, acte caritabile. Lucru frumos al celor de la Peluza Sud. Am fost numit primul suporter de onoare, dar vor urma și alții. Am primit două tricouri, niște abțibilduri, materiale promoționale”, a mai spus Balint.