Dinastia Nemțescu! Nepotul Andrei a promovat Dunărea Giurgiu în Liga 3, la fel cum a făcut-o bunicul Niculae în trecut! Povestea unui club legendar readus la viață: „Vrem să reașezăm numele acestui oraș pe harta fotbalului” | EXCLUSIV
Nemțescu este un nume popular în fotbalul giurgiuvean, unde a creat o dinastie cu final fericit pentru Dunărea Giurgiu, de care se leagă multiple performanțe. Bunicul Niculae Nemțescu, antrenorul secund al Dunării Giurgiu în sezonul Diviziei C din anii 1967 – 1968, a fost unul dintre artizanii promovării clubului de pe malul Dunării, asemenea nepotului său, Andrei Nemțescu. De asemenea, cei doi au purtat și tricoul Dunării Giurgiu cu mândrie, în anii 60′ pentru Niculae și în multiple rânduri pentru Andrei, care a jucat în tricoul dunărenilor în trei rânduri, cât și în perioada junioratului, ce și-a trecut în cont și convocări în naționala de tineret U18 a României.
Dinastia Nemțescu! Nepotul Andrei a promovat Dunărea Giurgiu în Liga 3, la fel cum a făcut-o bunicul Niculae! Povestea unui club legendar readus la viață: „Vrem să reașezăm numele acestui oraș pe harta fotbalului”
Andrei Nemțescu este cel care a readus-o pe Dunărea Giurgiu pe harta fotbalului românesc, după dispariția din anul 2010, preluată ca satelit de către Astra Giurgiu din subordinea primăriei, care a și desființat satelitul în urmă cu 11 ani. Astăzi, clubul alb-albastru este din nou în ligile profesioniste, devenind deja a doua promovare a lui Andrei Nemțescu ca antrenor – jucător, după cea realizată cu Arsenal Malu, în sezonul 2015 – 2016, chiar în dauna Progresului București, pe care a învins-o în barajul de promovare.
Absolvent al licenței A, încă de anul trecut, în generație cu Lucian Sănmărtean, Vasile Maftei, Ștefan Grigorie, Remus Dănălache, Ovidiu Dănănae sau Filip Popescu, Andrei își dovedește pasiunea prin dorința de a trece prin toate etapele înainte de a se forma complet. În cadrul staff-ului echipei se află, ca antrenor secund și jucător, și Andrei Lungu, jucător cu peste 150 de meciuri în Liga I și în străinătate, care a trecut în cariera sa pe la cluburi precum Energie Cottbus, Universitatea Cluj, Sportul Studențesc, Hermannstadt, Hapoel Petah Tikva sau Hapoel Ramat HaSharon.
De-a lungul carierei sale de jucător, Andrei Nemțescu a fost un tânăr de perspectivă al lui FC Brașov, în urmă cu mai bine de 15 ani, care și-a petrecut cariera în ligile a II-a și a III-a, la Precizia Săcele, FC Ghimbav, Comprest Gim, Astra II Giurgiu, Dinamo II București, Autocatania Caransebeș, Arsenal Malu, Progresul Spartac, și, bineînțeles, Dunărea Giurgiu. Ca antrenor, Andrei Nemțescu a mai coordonat grupe de juniori ale Progresului Spartac, având în palmares două promovări din Liga a IV-a Giurgiu în eșalonul superior.
Andrei Nemțescu a revigorat Dunărea Giurgiu!
– Salut, Andrei! Care a fost factorul decisiv care te-a adus pe banca Dunării Giurgiu?
– Bună ziua! În primul rând, vreau să mulțumesc autorităților din Giurgiu, care au reînființat echipa în urmă cu doi ani și care asigură sprijin și atenție constante acestui proiect. Un proiect care se bazează foarte mult pe copii și juniori. Fără acești oameni din spate, cel mai probabil, proiectul nu ar fi fost la un asemenea nivel în acest moment. Sunt giurgiuvean în primul rând, mi-am dorit să preiau această provocare pentru că orașul merită o echipă în eșaloanele superioare, iar Dunărea Giurgiu este o echipă foarte iubită și asta m-a motivat și mai puternic. Orașul are istoric fotbalistic, eu am crescut în spiritul și în pasiunea față de acest sport și mereu mi-am dorit să contribui la a face o diferență pentru orașul meu din punct de vedere sportiv.
– Cum te simți după promovarea echipei, după mai bine de 11 ani de Liga a IV-a?
– În acest moment pot spune că am făcut doar un mic pas în dezvoltarea fotbalului din Giurgiu. Bucuria momentului este mare, însă atenția pentru viitor este și mai importantă.
– Ce diferențe simți față de momentul în care ai venit?
– De-a lungul sezonului au existat multe schimbări pozitive, dar cred că cea mai mare diferență este maturitatea echipei, care a dovedit întreg sezonul că munca este cheia și nu există alt secret decât consecvența în pregătirea fizică, mentală și abordarea fiecărui pas cu seriozitate, având permanent în minte obiectivul final, ca un far călăuzitor.
Presiunea familiei Nemțescu și-a pus amprenta!
– Cum te simți să continui moștenirea familiei Nemțescu pentru Dunărea Giurgiu?
– Sunt mândru că îi pot călca pe urme bunicului meu, care mi-a transmis spiritul acestei echipei și ambiția performanțelor Dunării Giurgiu. Pot spune că pentru mine prezența ca antrenor la Dunărea înseamnă mai mult decât poziția în sine. Dunărea este Acasă. Dunărea este Giurgiu, iar Giurgiu este parte din mine. Așteptările au fost ridicate și din prisma numelui, dar cred că important nu este numele, ci puterea de a îți construi propriu drum spre succes. Pentru mine succesul înseamnă să fac giurgiuvenii din nou mândri de echipa orașului și să reașezăm Giurgiu pe harta fotbalistică a țării.
– Ce planuri și obiective ai pentru sezonul următor de Liga a III-a?
– Orice echipă nou-promovată are nevoie să câștige cât mai multe puncte pentru a obține o clasare cât mai bună, dar îmi doresc să punem pilonii unui fotbal curajos, atractiv, care să ne diferențieze și să ne ajute în partidele ce urmează.
– Din câte știu ești coordonator al unei academii, ne poți spune mai multe detalii?
– Da, este vorba despre Academia Dunărea Giurgiu, proaspăt înființată. Împreună ne dorim, pentru viitor, să formăm cât mai mulți tineri giurgiuveni pentru fotbalul de performanță, deoarece potențialul este foarte mare, dar vrem să avem și una dintre cele mai apreciate academii de fotbal feminin din țară, pentru că este un fenomen în creștere și dorim să ajutăm la dezvoltarea sa.
– Care sunt obiectivele tale pe termen lung la Dunărea Giurgiu?
– Prioritatea principală este readucerea giurgiuvenilor pe stadion, alături de echipă, dar și reînvierea spiritului dunărean, care s-a diluat în ultimul deceniu din diferite cauze. Dar, bineînțeles că ne dorim să facem și o figură frumoasă în Liga a III-a și să țintim cât mai sus.