Dumitru Dragomir îi bate obrazul lui Florin Talpan, după ce l-a atacat pe George Ogăraru: „A luat-o pe arătură! Omule, nu o să ajungi niciodată comandantul clubului Steaua!” | EXCLUSIV

Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, i-a transmis un mesaj dur lui Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, după ce acesta l-a atacat pe George Ogăraru.

Florin Talpan a avut o reacție dură la adresa lui George Ogăraru, făcând referire la faptul că fostul jucător emblematic al Stelei a pășit înaintea juristului pe noua arenă din Ghencea și s-a fotografiat în tribună.

Dumitru Dragomir le transmite suporterilor din Peluza Sud a Stelei că ar trebui să intervină și să îl readucă pe Florin Talpan cu picioarele pe pământ. Fostul șef al LPF consideră că este inadmisibil ca cineva să lanseze vreun atac la adresa lui George Ogăraru, având în vedere ceea ce a însemnat acesta pentru Steaua și pentru România.

Dumitru Dragomir, mesaj dur pentru Florin Talpan, după ce juristul CSA Steaua l-a atacat pe George Ogăraru

„Vreau să îi mai spun și lui Talpan că a început să o ia rău pe arătură, iar suporterii din Peluza Sud trebuie să intervină. Nu te poți lua și de George Ogăraru. Băiatul ăla este un copil crescut în Ghencea, iar el este copilul Stelei. Ne-a reprezentat cu mândrie la Ajax, iar dacă mergem acolo cred că olandezii îl respectă mai mult decât noi, iar lui Talpan zic eu că trebuie să îi fie bătut obrazul.

Omule, nu o să ajungi niciodată comandantul clubului Steaua. De asta ai facut tot acest circ cu procesele pentru că tu ai crezut că dacă îi vei lua Steaua lui Gigi Becali te vor pune aia comandantul CSA. Ești un bun jurist, dar procesele te-au măcinat psihic și începi să ataci pe toată lumea din jurul tău și ai devenit un om frustrat. Este mare păcat, dar Talpan prea a început să dea în oamenii din Ghencea. O să își dea seama într-o bună zi de tot răul pe care l-a făcut steliștilor, după ce a spart Steaua în două tabere”, a spus Dumitru Dragomir, în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 17 04. 2021, 11:20
Actualizat: 17 04. 2021, 12:06