Noul Rapid și-a anunțat, marți la prânz, conducerea tehnică cu care va ataca restul sezonului, iar Daniel Pancu (41 de ani) și Nicolae Grigore (35 de ani) vor fi ajutați de Mihai Iosif (43 de ani), antrenorul secund al lui Constantin Schumacher. Dacă în cazurile lui „Pancone” și „Grig” lucrurile sunt clare, Iosif a fost, fără voia lui, protagonistul unui episod de tip ping-pong: luni, la ora 17:00, a fost anunțat că e concediat, iar marți va fi prezent la antrenamentul care va începe la ora 15:30.
Om cu foarte mare experiență în sectorul juvenil, Iosif a câștigat, sezonul trecut, atât eventul din postura de „secund” al lui Schumacher, cât și campionatul la grupa 2001. I-a stat alături lui „Schumi” în startul noii stagiuni păstrându-și funcția la echipa mare, dar, odată cu plecarea „principalului”, a fost anunțat că e timpul să-și facă bagajele. Discuția a avut loc luni după-amiază, în jurul orei 17:00, iar Iosif a plecat acasă știind că nu mai e nevoie de serviciile sale.
Mihai Iosif (foto) e omul de care se leagă performanțele juniorilor Rapidului.
Florin Manea și Daniel Pancu l-au convins
Plecați la drum cu doi antrenori tineri, Pancu și Nicolae Grigore, oamenii din conducerea giuleștenilor și-au dat seama că au nevoie de un om cu experiență, mai ales că Iosif este cel care cunoaște cam tot ce mișcă la grupele de copii și juniori ale vișiniilor. Cum planul este ca în viitorul apropiat cât mai mulți juniori talentați să facă pasul spre echipa mare, managerul sportiv Florin Manea și Daniel Pancu au ajuns la concluzia că un om cu experiența lui Iosif nu poate lipsi din noua organigramă a echipei. De aceea s-au pus la masa discuțiilor și, în ciuda intenției lui Iosif de a rămâne solidar cu Schumacher și a pleca odată cu fostul mijlocaș, l-au convins să facă drumul înapoi și să dea, din nou, o mână de ajutor. Discuțiile au avut loc în cursul serii de luni, iar marți tehnicianul de 43 de ani se va prezenta la primul antrenament pe care cuplul Pancu-Grigore îl vor conduce din postura de antrenori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER