FCSB 2, la un pas de retrogradarea în Liga 4! S-a ales praful de proiectul gândit de Geambazi și Meme Stoica
FCSB 2, echipa satelit patronată de Gigi Becali, este la un pas de retrogradarea în Liga 4, după ce în runda precedentă a fost învinsă cu 0-1 în deplasare de CS Dinamo. Proiectul gândit de Vasile Geambazi și Meme Stoica este pe punctul de a intra în colaps.
CS Dinamo a învins-o pe FCSB 2 cu 1-0 în play-out-ul din Liga 3! Satelitul lui Gigi Becali, la un pas de retrogradarea în Liga 4
FCSB 2, echipa satelit patronată de Gigi Becali și coordonată până nu demult de Vasile Geambazi și Meme Stoica, ar putea ajunge în Liga 4 la capătul sezonului 2022 – 2023. Gruparea secundă a roș-albaștrilor se află în Seria 4 a play-out-ului din Liga 3, iar în runda precedentă a cedat în deplasare cu CS Dinamo, scor 0-1. Singurul gol al partidei a fost marcat de Daniel Dinu, dintr-o lovitură liberă. A fost a patra înfrângere din ultimele cinci etape și a treia consecutivă pentru FCSB 2, care se scufundă pe ultima poziție a clasamentului și are șanse tot mai mici de a evita retrogradarea. În schimb, acest succes i-a permis lui Dinamo să își consolideze poziția de lider în clasament, cu un total de 32 de puncte.
Însă, revenind la FCSB 2, satelitul lui Gigi Becali are doar 21 de puncte și este „lanterna roșie” a clasamentului. Deasupra roș-albaștrilor se află FC Pucioasa, care are și un meci mai puțin disputat, și Câmpulung, ambele cu câte 22 de puncte. FC Pucioasa mai are de jucat cu CS Dinamo București pe teren propriu și în deplasare cu Unirea Bascov, în timp ce Câmpulung va mai evolua doar cu CS Dinamo, în deplasare.
De partea cealaltă, FCSB 2 va primi în ultima etapă a sezonului vizita lui Unirea Bascov. Roș-albaștrii, care au obținut o singură victorie în acest play-out și au un golaveraj de 6:12, vor fi obligați să ia toate cele trei puncte din duelul cu Bascov și să spere că FC Pucioasa sau Câmpulung se vor încurca.
Clasament Liga 3, Seria 4:
- CS Dinamo – 32P
- Unirea Bascov – 27P
- Câmpulung – 22P
- FC Pucioasa – 22P
- FCSB 2 – 21P
Gigi Becali a promis că va micșora bugetul pentru FCSB 2
Proiectul FCSB 2 a fost coordonat inițial de Vasile Geambazi, nepotul preferat al lui Gigi Becali, și Mihai Stoica, managerul general al clubului. Însă, în luna decembrie a anului trecut, Becali a anunțat în exclusivitate pentru ProSport că Vasile Geambazi s-a retras din proiect. Motivul? Acesta a dorit să se ocupe mai multe de afacerile personale. Rămas singurul responsabil pentru soarta echipei, lui Mihai Stoica i s-a transmis să reducă bugetul la jumătate:
„L-am delegat pe Meme să dea afară jumătate, iar jumătate să țină. Nu mai este Vasi. El are alte afaceri de făcut și nu mai este el. Nu o să mai răspundă el și nu o să mai facă el selecția. Eu i-am zis prima dată lui Vasi să facă restructurarea asta, dar nu a vrut. A zis că el a muncit până acum și nu e bine așa cum vreau eu.
A zis că el nu dă afară pe nimeni și că nu lasă oameni și jucători pe drumuri. Eu i-am zis că trebuie să înțeleagă că vreau să fac economie. A zis că el nu dă afară pe nimeni. Atunci am zis să îl lase pe Meme să facă curățenie, iar lui Meme i-am zis să țină crema, iar ce nu e bun să dea afară. De acum nu voi mai da bani degeaba la Academie”, a declarat Gigi Becali, în decembrie 2022, pentru ProSport.