Imagini noi din interiorul stadionului Ghencea! Arena arată fabulos + Când va fi montat gazonul și cine i-a vizitat pe muncitori | VIDEO

Noi imagini de la lucrările stadionului Ghencea au fost date publicității! Suportul pentru scaune a fost montat în totalitate, iar în luna aprilie urmează să fie montat și gazonul.

Lucrările la stadionul Ghencea sunt în cel mai avansat stadiu, față de arenele Giulești și Arcul de Triumf. Aceste stadioane ar trebui să fie gata pentru a găzdui antrenamentele naționalelor prezente la București pentru Campionatul European de anul acesta.

Iulian Miu, antrenorul secund de la CSA Steaua, echipa din Liga 4, a fost și el prezent astăzi pe arena roș-albaștrilor, unde i-a ajutat preț de câteva minute pe muncitori, susține AS 47.

Arena va avea o capacitate de 32.000 de locuri și aici își va disputa partidele de acasă CSA Steaua.

https://www.facebook.com/asociatiastelistilor/videos/184114999689420/

Stadionul Steaua

– Capacitate de 31.254 de locuri
– Costul total de 64.500.000 euro
– Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime;
– Suprafața construită ajunge la 82.000 mp, spații de antrenament pentru alte sporturi

Bucureștiul va organiza patru partide la turneul final: trei din faza grupelor, pe 14, 18 și 22 iunie, și o optime de finală, pe 29 iunie. Jocurile se vor disputa pe Arena Națională.

România încă nu e sigură de participarea la Campionatul European din acest an. Va juca semifinala de baraj cu Islanda, în deplasare, pe 26 martie, de la ora 21:45. Dacă vom câștiga meciul, vom întâlni în finală învingătoarea dintre Bulgaria și Ungaria.

Citește și: Veste șoc: Contractele pentru stadioane, mărite cu 40 la sută! Arena din Giuleşti nu va fi gata pentru EURO 2020

Publicat: 02 03. 2020, 20:19
Actualizat: 02 03. 2020, 20:20