Incident șocant în fotbalul românesc! Trei fani, „umpluți de sânge” de un jucător pentru că au huiduit echipa! După meci, agresorul a ajuns direct la secția de poliție
Evenimente regretabile petrecute, vineri, la partida dintre Comuna Recea și Luceafărul Oradea, scor 0-1, din Seria 5 a Ligii a III-a.
Schimbat în minutul 80 al partidei, atcantul gazdelor Bogdan Bîrle (foto, în alb) a atacat trei suporteri ai propriei echipe și i-a lovit cu bestialitate pe aceștia, anunță Sportul Sălăjean.
Conform sursei citate, atacantul a fost enervat de apostrofările propriilor fani, iar în momentul în care a fost schimbat „și-a luat bluza de trening, a părăsit banca de rezerve și s-a îndreptat furios spre tribune să-și facă singur dreptate în fața celor care îl huiduiseră și îl criticaseră pe parcursul meciului”.
Vârful de 32 de ani a lovit cu pumnii în față trei spectatori, doi dintre aceștia fiind umpluți de sânge.
Meciul a fost întrerupt de arbitru timp de 5 minute, până când agresorul a fost scos de pe teren, fiind „escortat” spre vestiare de un coleg de echipă. Ulterior, acesta a fost preluat de un echipaj de poliție și a fost dus la secție pentru declarații.
Formația Comuna Recea este antrenată de fostul fotbalist Romulus Buia și ocupă locul 9 în Seria 5 din Liga a III-a, după 22 de etape. Adversara de ieri, Luceafărul Oradea, e lider în campionat și mai are nevoie de o singură victorie în ultimele patru etape pentru a promova matematic în Liga a II-a.