Meci spectaculos între Steaua II și CS Podari. Ce au făcut puștii de la echipa a doua a Stelei! Mihai Stoica a asistat și el la meci

Steaua II a reușit prima sa victorie în Liga III. Jucătorii lui Ion Toma s-au impus cu 4-3 în fața lui CS Podari, pe teren propriu. Nu mai puțin de 10 jucători de la prima echipă au evoluat pentru Steaua II.

Sub privirile lui Mihai Stoica, Steaua II a câștigat cu 4-3 în fața lui CS Podari. Golurile au fost marcate de Vâlceanu (7), Vl. Mihalcea (8), Bota (62), Onțel (72), respectiv Avram (2), Sarmon (45), Cl. Bălan (81). Echipa secundă a Stelei a avut în componență nu mai puțin de 10 jucători din lotul lui Laurențiu Reghecampf: Ionuț Poiană, Sebastian Chitoșcă, Dan Popescu, Robert Vâlceanu, Gabriel Simion, Rareș Enceanu, Vlad Mihalcea, Cristian Onțel, Theodor Bota și Mario Mihai.

A fost prima victorie pentru echipa secundă a Stelei, în acest campionat. Steaua II a jucat până acum în trei meciuri și are o linie de clasament echilibrată: un succes, un egal și o înfrângere. Însă Steaua II a stat o etapă, din cauza numărului impar de echipe din seria sa. Steaua II ocupă locul 10 după acest rezultat, într-o serie condusă de SCM Piteși, echipă antrenată de Nicolae Dică.

VEZI AICI TOATE REZULTATELE ÎNREGISTRATE ASTĂ‚ZI ÎN LIGA 3!

Publicat: 24 09. 2016, 20:20
Actualizat: 24 09. 2016, 20:46