Mihai Iosif, din nou pe banca tehnică! Va ținti primele locuri chiar în anul centenarului

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Mihai Iosif (48 de ani) este pe lista celor de la Unirea Alba Iulia, care în 2024 vor sărbători centenarul.

Antrenorul care a readus-o pe Rapid pe prima scenă a fotbalului românesc, Mihai Iosif, este în fața unei noi provocări. După ce nu a avut prea mult succes la Minaur Baia Mare, în Liga 2, tehnicianul este dorit în al treilea eșalon.

Mihai Iosif este pe lista Unirii Alba Iulia, care își propune promovarea în Liga 2.

Mihai Iosif, dorit de Unirea Alba Iulia! Va ținti primele locuri chiar în anul centenarului

Unirea Alba Iulia l-a inclus pe Mihai Iosif pe lista antrenorilor doriți la echipă pentru sezonul următor.

Conducerea alb-negrilor a negociat cu Marius Popescu, însă tratativele nu s-au finalizat pozitiv, astfel că oficialii Unirii s-au reorientat.

Francisc Dican, Mihai Iosif și Valentin Suciu sunt doar trei dintre tehnicienii care ar putea să antreneze în sezonul următor la formația înființată în 1924, potrivit jurnaliștilor de la Ziarul Unirea,

„Marius nu poate în acest moment să vină la Unirea, deși noi l-am vrut, iar el și-a dorit să facă acest pas. I-am înțeles punctul de vedere, îl acceptăm și ne reorientăm spre alte variante. Sunt mai multe propuneri, discutăm și vrem ca până la finele acestei săptămâni să rezolvăm chestiunea. Strategia de pregătire și campania de achiziții trebuie stabilite împreună cu antrenorul principal și tocmai de aceea, anumite negocieri cu jucători pe care vrem să-i transferăm sunt oarecum în «stand-by»”, a declarat Radu Mircea Urcan, directorul CS Municipal Unirea Alba Iulia, potrivit Ziarul Unirea.

Între 2017 și 2022, Mihai Iosif a lucrat doar la Rapid, iar în toamna anului trecut a mers în Liga 2, la Minaur. Echipa din Baia Mare nu a reușit să evite retrogradarea, astfel că în sezonul următor va evolua, la fel ca și Unirea Alba Iulia, în Liga 3.

Publicat: 13 06. 2023, 21:04