Suporterii Stelei nu au ratat ocazia de a-i încuraja pe jucătorii lui Daniel Oprița la meciul tur din barajul pentru promovarea în Liga 2, cu Mostiștea Ulmu, scor 2-0.
Partida dintre Mostiștea Ulmu și CSA Steaua București s-a disputat la Baza Sportivă Academia „Ilie Nătase” (ex-Voința) din București, iar echipa lui Daniel Oprița s-a impus cu scorul de 2-0, după golurile marcate de către Adrian Ilie, în minutul 10, respectiv Emilian Pacionel, în minutul 47, dintr-un penalty inventat.
Suporterii s-au strâns într-un număr destul de mare și au mers să își încurajeze favoriții în drumul către promovarea în Liga 2.
După ce au făcut o atmosferă superbă în Ghencea, în fața noului Stadion Steaua, cu o seară înainte, când au celebrat 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni, steliștii s-au prezentat și la meciul tur din cadrul barajului pentru promovare.
Suporterii din Peluza Sud și-au făcut apariția la baza sportivă din Capitală și au stat pe margine, în afara stadionului, unde au fost, desigur, sub atenta supraveghere a Jandarmeriei.
„Dar nu-mi ajung nici clipe, nici ore, nici zile, să fiu mereu cu tine la rău și la bine, iubirea roș-albastră ce crește în mine mă ține lângă Steaua la rău și la bine”, au cântat suporterii Stelei, pe lângă scandările clasice de genul „București, ale, București, ale, Steaua București, ale, ale!”.
De asemenea, brigada Outlaws a afișat un banner uriaș pe care a scris: „7 mai – zi de sărbătoare / 8 mai – primul pas spre promovare”.
La meci s-a prezentat și Gabi Balint, fostul mare fotbalist al Stelei și câștigător al Cupei Campionilor Europeni, care a stat în tribună alături de George Ogăraru, Gabriel Boștină și Iulian Miu, toți trei angajați ai Clubului Sportiv al Armatei.
Steaua a deschis scorul încă din minutul 10, când Adrian Ilie a încercat o centrare de pe partea stângă, pe jos, iar portarul celor de la Mostiștea Ulmu a fost surprins și mingea a intrat în poartă. Această reușită a lui Adi Ilie a venit după câteva ocazii importante ratate de către gazde.
Pacionel a majorat diferența în minutul 47, dintr-un penalty pe care tot el l-a obținut, fără a exista însă vreun contact cu vreun adversar.
Astfel, Steaua și-a asigurat avantajul pentru meciul-retur ce va avea loc peste o săptămână, în Ghencea. Învingătoarea acestui baraj va juca împotriva câștigătoarei dintre CS Afumați și FCSB 2 pentru un loc în Liga 2.
ECHIPELE DE START:
Moștiștea Ulmu: Răduță – Gheorghe, Acasandrei, Leafu, Niculae – Ilie, Tăbăcariu, Chirică, Milea – Stoian, Ionică Rezerve: Meila, Lixandru, Dogaru, Roșu, Mihai Șt. Radu, S. Radu, Mihai, Romanescu Antrenor: Vlad Ștef
CSA Steaua: Bălbărău – Ilie, Wallace, Bactăr, Călințaru – Nsiah, Enceanu, Bărbulescu, Zaharia – Huiban, Pacionel Rezerve: Mușat, Neacșu, Băjenaru, Răsdan, Vlad, Mihăescu, Mihalache, Nicolae, Morariu Antrenor: Daniel Oprița
Arbitru: Ioniță Eduard / Asistenți: Vişan Florian, Vlase Daniel
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER