FCSB și CSA Steaua, avertizate din „interior”: „Ei au toate șansele să promoveze!”. Ce echipă le-ar putea da planurile peste cap roș-albaștrilor la barajul pentru Liga 2 | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Răzvan Onea, fundașul dreapta în vârstă de 22 de ani al lui Poli Iași, a ajuns în Liga 1 direct de la CS Afumați și are mare încredre că ilfovenii pot promova în Liga 2, în defavoarea unor echipe precum FCSB 2 și CSA Steaua.

CS Afumați a încheiat sezonul pe primul loc în Seria 3 din Liga 3 și va juca în primul baraj cu FCSB 2. Cealaltă „semifinală” se va da între Mostiștea Ulmu și CSA Steaua, astfel că învingătoarele celor două duble manșe se vor duela pentru un loc în Liga 2.

Răzvan Onea a făcut pasul în Liga 1, după ce Afumați a retrogradat în Liga 3 și le este recunoscător celor de acolo, care l-au susținut și i-au dat încredere. De altfel, antrenorul Vasile Neagu este cel care l-a reprofilat pe Răzvan Onea pe postul de fundaș dreapta.

Răzvan Onea o susține pe CS Afumați în barajul de promovare cu FCSB 2 și CSA Steaua

„Am mai vorbit cu dânsul (n.r. Vasile Neagu – antrenor CS Afumați), îl sun, mă mai interesez ce mai e pe la Afumați. Le țin pumnii să promoveze anul acesta. Am legat o prietenie cu toți de acolo, cu domnul Neagu, cu secunzii dumnealui, cu băieții care au rămas acolo și și-au pus amprenta asupra carierei mele cu vârf și îndesat.

După fiecare meci, ei postează un rezumat și mă uit să văd cine a marcat. Mai am prieteni pe acolo, Avram, Dedu, și mă uit să văd care, cum și ce face. Eu le țin pumnii, îmi doresc foarte mult să promoveze, dar în același timp știu că este foarte complicat, jucând baraj cu FCSB 2 și CSA Steaua. Dar eu cred că pot, au echipă bună. Am văzut că sunt detașați pe primul loc în seria lor și chiar le țin pumnii și îmi doresc enorm să promoveze.

Da, au o șansă bună. Sunt acolo Dedu, Avram, Robicek, Vasile Ștefan, sunt jucători buni, care au jucat pe la Liga 1, care au jucat mult pe la Liga 2 și cred că experiența lor își poate spune cuvântul într-un meci cu juniorii de la FCSB sau cu cei pe care îi vor trimite de la echipa mare. Cel puțin în semifinală, ar putea să îi încurce pe cei de la FCSB și să joace o finală de baraj cu CSA Steaua. Apoi, e dublă manșă, au toate șansele, trebuie să fie încrezători și cu siguranță vor face o figură frumoasă”, a spus Răzvan Onea.

Meciurile din turul barajului pentru promovarea în Liga 2 se vor disputa după cum urmează:

  • Mostiștea Ulmu – CSA Steaua (sâmbătă, 8 mai, ora 11:30)
  • CS Afumați – FCSB 2 (duminică, 9 mai, ora 11:45)

Returul va avea loc în jurul datei de 15 mai, urmând ca finala pentru Liga 2 să se joace, tot în dublă manșă, pe 22 și 29 mai.

În sezonul 2017-2018, CS Afumați s-a clasat pe locul 5, însă din motive financiare invocate de către autoritățile locale, echipa a fost nevoită să retrogradeze în Liga 3. În stagiunea următoare, CS Afumați a fost în serie cu Rapid, echipă care a promovat în Liga 2, iar anul următor (2019-2020), Unirea Slobozia a fost cea care s-a clasat peste CS Afumați și a obținut promovarea. Acum, ilfovenii speră să producă surpriza și să treacă întâi de FCSB 2 și apoi de CSA Steaua/Mostiștea Ulmu.

Răzvan Onea a ajuns la CS Afumați, în Liga 2, în vara anului 2017, și după doi ani petrecuți în tricoul ilfovenilor a făcut pasul direct în Liga 1, la Poli Iași, unde s-a impus și a devenit titular incontestabil.

  • 34 de meciuri a jucat Răzvan Onea pentru Poli Iași în actuala ediție a Ligii 1, reușind să înscrie și două goluri.
  • 400 de mii de euro este cota de piață a lui Răzvan Onea, potrivit Transfermarkt.
Publicat: 05 05. 2021, 16:14