În urmă cu șapte ani, în București ateriza legendarul Sir. Alex ferguson, însoțit de toate vedete lui Manchester United. „Diavolii roșii” urmau să întâlnească Dinamo, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, pe fostul „23 August”. Avea să fie un meci spectaculos, pe un stadion plin. Dinamo a condus cu 1-0, dar united a egalat înainte de pauză. Englezii s-au impus în final cu 2-1, iar după meci, Ferguson a remarcat un singur jucător de la „câini”: „The number three (n.r Numărul trei)”, pe Dorin Semeghin.
„A fost o mare onoare. Regret că n-am știut să profit de laudele lui Ferguson. Sunt multe de spus. Dacă aș fi avut atunci mintea de acum, ce bine ar fi fost! Îmi amintesc de faptul că, după meci, am dat mâna cu toată lumea, chiar și cu Ferguson. A fost un moment unic
După aceste meciuri m-am ales cu două tricouri! Unul de la Ryan Giggs și unul de la Paul Scholes! Unul l-am luat după meciul-tur, celălalt la retur. Dar să știți că n-am alergat după jucătorii de la Manchester United, așa cum au făcut alții. Nici măcar n-am vorbit înainte de meci.
Pur și simplu, după joc, m-am dus la el și l-am întrebat dacă vrea să facem schimb. A fost de acord. Ce băiat, Giggs ăsta! La Manchester am luat bătaie cu 3-0. Păstrez cele două tricouri și i le arăt din când în când fiului meu, Alexandru Dorin. Să vadă și el tricouri de jucători adevărați”, a spus Dorin Semeghin.
Apogeul carierei, contra lui United
Vorbind despre șansele Oțelului în dubla cu Manchester, fundașul stânga, ajuns la vârsta de 32 de ani, îi sfătuiește pe elevii lui Dorinel Munteanu să dea totul pe teren, aceste partide fiind cu adevărat speciale.
„Oțelul e una dintre echipele la care am jucat și pe care o îndrăgesc foarte mult. La Galați am avut una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea.
Acum e o echipă de fotbaliști muncitori, fără vedete, dar extrem de disciplinată și foarte bine pregătită fizic. Cu englezii au fost probabil două dintre cele mai importante meciuri din cariera mea. Am dat totul din mine, pentru că nu joci în fiecare zi cu Manchester United”, a declarat Semeghin pentru Evz.ro.
224 de meciuri a jucat Dorin Semeghin în Liga I, la echipele Foresta Suceava, Petrolul, Dinamo, Oțelul Galați și Gaz Metan Mediaș
Rapid CFR Suceava, din Liga a III-a, este echipa la care joacă acum Semeghin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER