Alexandru Cruceru a făcut ieri primii pași după tragedia de miercuri după-amiază. Nimic senzațional, nimic lacrimogen. Soarele de amiază abia pătrunde la secția de Terapie Intensivă. Acum e o binecuvântare având în vedere condițiile date, dar miercuri, în acea blestemată zi, soarele i-ar fi putut fi fatal. Cel puțin așa se știa, așa se credea. Alex, care acum stă pe picioarele lui în fața noastră, lămurește dilema. „Nu știu cât de mult a contat căldura, probabil că a agravat starea mea de rău. Numai că problema a venit de la o lovitură primită în plex de la un adversar ori un coleg, nici nu mai contează. Am fost și eu un pic neatent, pentru că eram supărat din cauza golului primit în prelungiri…”, spune portarul de la Posada Perișani. S-a oprit brusc, încercând să-și aducă aminte ce s-a mai întâmplat cu el din momentul în care s-a prăbușit pe teren.
Fisura nazală
„Mai degrabă îmi aduceți colecția ProSport, că eu nu mai știu nimic”, are el puterea să glumească. Și poate e mai bine să nu știe exact cât a stat în comă, cum l-au refuzat cei de la Urgență și despre emoțiile pe care le-a trăit familia lui. În plus, mai bine că nu a aflat nici despre verdictele primite de la medici în cele cinci zile pline de suspans. „Doctorii mi-au spus că am o fisură la nas, din cauza căreia n-am putut respira normal. De aici oxigenul n-a mai ajuns cum trebuie la creier”, a povestit jucătorul. Prin urmare, nici urmă de sânge la creier ori alte verdicte ce l-au dat mai mult mort decât viu până cu o zi în urmă. Cu inima a stat, într-adevăr un pic mai rău, dar acum e bine.
Bunicul se bucură că îl mai vede o dată
„Alo, da tataie, sunt bine acum. Mâine vin acasă, stai liniștit!”. Bunicul lui Alex începuse să plângă la telefon, nevenindu-i să creadă că nepotul său trăiește, că va mai apuca să-l vadă o dată. Mobilul începe să-i sune la câteva minute. Veștile bune par că circulă la fel de repede precum cele rele. Trecem la fotbal. La care Alex nu se gândește să renunțe.
„Am fost la Dinamo pe la 15 ani, iar Steaua nu m-a păstrat. Apoi am jucat în ligile inferioare. Nu știu dacă aș face pasul la o echipă mai mare, pentru că nu se câștigă la fel de bine. Adică eu acum am un salariu pe cartea de muncă și un altul de la fotbal, sumă cu care mă descurc”. Înainte de plecare îl întrebăm și de alegerea lui de a ține post. „De la 14 ani am început să țin post, mă simt bine, e ca o relaxare pentru mine. Nu am avut niciodată probleme. În ziua meciului am mâncat un pic dimineața, dar am avut un prânz consistent. De post, evident. Chiar mă uitam la ceilalți colegi, care au refuzat carnea la masă, din cauza căldurii”.
Ne pregătim de plecare, iar telefonul sună din nou. E patronul echipei. „Sunt bine, într-o lună sunt la antrenamente”. Nu e rugăminte, e o certitudine. De azi, Alex va pleca acasă. Va sta undeva la umbră cu bunicul și va trece să-și salute colegii din Liga a IV-a. La Perișani, viața va reintra în normal.
Ce diagnostic au dat medicii în cazul Cruceru? – anevrism cerebral – afecțiune cardiacă – tulburări pe fond nervos – fisură nazală
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER