Este derută mare în Liga 1. Programul a fost bulversat de cazurile de coronavirus de la Dinamo, iar meciurile sunt anunțate doar cu o zi înainte. Marți, 4 august, echipa din „Ștefan cel Mare” ar fi trebuit să înfrunte FC Hermannstadt, dar duelul a fost amânat. „Câinii” vor înfrunta miercuri Viitorul. Cele două echipe au aflat decizia în urmă cu câteva ore.
„Te-apucă groaza, monşer, groaza!…”, scria Ion Luca Caragiale în „Situațiunea”. Șefilor din fotbal le este tot mai greu să gestioneze… situația din acest final de campionat. Dinamo mai are șase partide, dar nu mai când să le dispute. În Comitetul Executiv s-a decis ca partidele de baraj să se desfășoare în perioada 9-12 iulie.
Trupa lui Gigi Mulțescu trebuia să joace marți cu FC Hermannstadt, dar LPF a decis ca trupa din Ștefan cel Mare să intre pe teren miercuri. S-a schimbat și adversarul. Câinii vor înfrunta Viitorul, o echipă care avea oricum și alte griji după retragerea lui Gheorghe Hagi. Echipa va fi condusă în acest final de sezon de Cătălin Anghel
„Tot timpul meciurile cu Dinamo au fost interesante şi foarte disputate chiar dacă noi am avut câştig de cauză în majoritatea meciurilor. Este un altfel de meci mâine pentru că aţi văzut situaţia care s-a creat, abia astăzi la prânz am aflat că jucăm mâine, însă cunoaştem Dinamo, cunoaştem jocul lor şi vrem să încheiem acest campionat cu o victorie”, a declarat Cătălin Anghel.
Noul tehnician are și alte bătăi de cap. Viitorul are mai mulți jucători la lotul național de tineret.
„Ne-a încurcat această decizie pentru că noi am lăsat jucătorii la lot, avem jucători la lotul naţional de tineret şi bineînţeles că nu suntem în efectiv complet. Asta nu înseamnă că se schimbă ceva. Tot timpul tratăm jocul foarte serios, încercăm să mergem la victorie şi vom folosi o garnitură omogenă şi cu jucători tineri, dar şi cu jucători cu experienţă”, a mai spus Cătălin Anghel.
Miercuri, 5 august, ora 17.00
Dinamo – FC Viitorul
Sepsi OSK – Academica
FC Hermannstadt – Politehnica Iași
Chindia – FC Voluntari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER