Gigi Becali nu este deocamdată decis să se despartă de Edi Iordănescu, însă are deja pe masă trei variante pentru înlocuirea acestuia.
Nicolae Dică și Ilie Poenaru sunt în pole-postion, dacă FCSB se desparte de fiul lui Anghel Iordănescu, după cum a aflat ProSport. Leo Grozavu este însă și el în cursă, în condițiile în care Gigi Becali l-a apreciat mereu pe fostul jucător al lui Dinamo.
În cele 12 partide pe care le-a bifat pe banca celor de la FCSB, până în acest moment, Edi Iordănescu a acumulat opt victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri. Prea puțin pentru patronul celor de la FCSB, care așteaptă și un joc spectaculos, pe măsura investițiilor.
Gigi Becali mai are încă răbdare cu Edi Iordănescu și vrea să-l forțeze pe acesta să demisioneze, tocmai pentru a nu ajunge în situația să achite clauza de reziliere, de 500.000 de euro.
Patronul de la FCSB este însă convins că are șanse mici la titlu și se gândește deja la cea mai bună variantă, prin care să reușească în sfârșit să o depășească pe rivala CFR Cluj.
Rămâne de văzut ce hotărâre va lua Edi Iordănescu cu privire la viitorul său la FCSB: dacă acceptă să rămână până în vară, cu riscul de a fi dat afară de Gigi Becali și de a obține cei 500.000 de euro din contract, sau va renunța la echipă și bani și o va lua pe un alt drum.
În cazul în care Edi se va despărți de FCSB, pe lista favoriților lui Gigi Becali se numără trei nume: Nicolae Dică, Ilie Poenaru și Leo Grozavu.
Dacă primii doi au mai fost în discuții cu Becali, Grozavu este surpriza absolută.
Ultima oară pe banca lui Sepsi, Grozavu a dus gruparea din Sfântu Gheorghe în cupele europene, iar Becali îl consideră un antrenor cu personalitate, care se poate impune repede în fața jucătorilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER