Liță Dumitru a făcut parte din generația care a jucat în „Groapa cu lei” de la Guadalajara, de la Mondialul din 1970. Acolo l-a înfruntat pe marele Pele și a povestit cum a reușit să-i ia mingea celui care avea să devină campion mondial.
Liță Dumitru a fost unul dintre cei buni mijlocași din istoria fotbalului românesc. Era agil, puternic, tenace și reușea să ia recupereze mingea chiar și din piciorul celui mai tehnic jucător. Brazilianul Pele a simțit asta pe pielea lui.
„Cred că am fost un jucător complet şi cred că dacă jucam în străinătate se scria altceva despre mine. Dar nu îmi pare rău că am stat în România. Şi aici am avut zile frumoase şi am avut mari satisfacţii ca fotbalist.
Eu am fost unul dintre cei mai buni fotbalişti care a făcut deposedare. Am învăţat deposedarea de mic copil şi ştiam să o fac. Întotdeauna atacam mingea. L-am atacat pe Pele, i-am luat mingea de multe ori şi chiar ne-am scuipat şi ne-am înjurat şi am fost şi în relaţii foarte bune”, a explicat Liță Dumitru pentru Telekom Sport.
La Campionatul Mondial din 1970, în faza grupelor, România a pierdut greu cu Brazilia și Anglia și a învins Cehoslovacia cu 2-1 prin golurile lui Neagu și Dumitrache.
Liță Dumitru a avut și șansa unui duel cu olandezul Johan Cruyff. „Olandezul zburător” a fost adversarul care l-a impresionat cel mai mult.
„Pe Cruyff l-am atacat şi pe el la meciul cu Olanda la Amsterdam, ne-au bătut 2-0. În prima repriză cred că l-am atacat de vreo 40 de ori. Cruyff venea către mine cu viteza a doua şi când pleca de lângă mine, pleca cu viteza a cincea. Niciodată nu i-am luat mingea”, a mai afirmat fostul internațional.
Liță Dumitru a jucat la Rapid, Steaua, Politehnica Timișoara, CFR Timișoara și are 57 de partide și 12 goluri în tricoul echipei naționale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER