Liviu Antal și Elias Charalambous s-au cunoscut în perioada petrecută de cipriot la FC Vaslui, iar vârful din Superliga crede că tehnicianul are toate argumentele să spere într-o aventură excelentă pe banca celor de la FCSB.
Liviu Antal și Elias Charalambous au păstrat legătura și în ultimii ani, chiar dacă „drumurile” acestora s-au despărțit de ani buni. Aceștia au discutat inclusiv despre credință, astfel încât fostul jucător al Vasluiului crede că tehnicianul roș-albaștrilor are toate șansele să se înțeleagă cu finanțatorul roș-albaștrilor.
Cei doi au fost pe teren în urmă cu zece ani, în singurul meci în care Charalambous a marcat în campionatul nostru: FC Vaslui – FC Brașov 1-1. A fost meciul de debut pentru Gabi Balint pe banca echipei pe care a patronat-o Adrian Porumboiu.
„Am rămas în relații foarte bune cu Charalambous. Am mai vorbit în ultima perioadă, chiar și înainte să vină la FCSB. El este un tip foarte religios, apropiat de biserică, am și vorbit pe tema asta cu el. Acest lucru o să-i placă cu siguranță lui Gigi Becali”, a mărturisit Liviu Antal, pentru ProSport.
„Este foarte profesionist, serios și respectat în țară. Ca antrenor, nu îl știu atât de bine, n-am apucat să-l cunosc, dar pot să vă spun că a vrut să mă ia în perioada în care a antrenat în Cipru. N-am putut eu însă atunci să mă duc acolo, pentru că eram sub contract”, a recunoscut jucătorul legitimat în prezent la CS Mioveni.
Liviu Antal crede că Mihai Pintilii și Elias Charalambous vor colabora bine, într-o perioadă în care FCSB nu concepe să rateze titlul în Superliga.
În cursul zilei de joi, 30 martie, FCSB l-a prezentat oficial pe cipriotul Elias Charalambous ca antrenor principal, funcție ocupată ultima dată, în acte, de către Leo Strizu.
„Sunt convins că o să aibă o relație foarte bună și cu Mihai Pintilii. Îl va ajuta foarte mult la FCSB! 100% se vor înțelege excelent, pentru că și Pinti este un om deosebit”, a punctat Antal.
Elias Charalambous a început activitatea de antrenor încă din momentul retragerii, devenind, pe rând, antrenor secund și antrenor principal la AEK Larnaca (iulie 2017 – februarie 2020). Acesta le-a mai pregătit, ca antrenor principal, pe Ethnikos Achnas și Doxa Katokopias, ambele din Cipru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER