La 16 ani, Liviu Ganea a fost dorit de Ajax, la 19 a devenit campion cu Dinamo, iar peste alți patru ani a cucerit titlul cu CFR Cluj. La 28 de ani, măcinat de accidentări, s-a retras. În prezent (32 ani) se ocupă de propria afacere, vinde burgeri dintr-o tonetă mobilă într-o zonă cu vad format din corporatiști. Liviu Ganea își prezintă povestea carierei, una cu multe compromisuri, încercări, insolvențe, procese, interese și strategii, un slalom prin teribilul vulg al fotbalului românesc.
Salut, Liviu! Ești de două ori campion al României, cu Dinamo și CFR Cluj, te-ai retras la 28 de ani. Vreau să știu unde începe povestea ta în fotbal?
La Constanța, la Farul, apoi, de la 14 și până la 16 ani și jumătate, am evoluat la Școala de Fotbal Gheorghe Popescu. De acolo m-a luat Dinamo, cu înțelegerea ca, la o eventuală vânzare, suma de transfer să fie împărțită 50-50.
În urmă cu 10 ani, într-o perioadă foarte bună a carierei tale, erai golgheterul Astrei, mi-ai oferit un interviu și mi-ai spus că te-ai fi așteptat ca Gică Popescu să facă mai mult pentru tine. La ce te-ai referit?
E o poveste lungă, poate un moment cheie al carierei mele, un tren al vieții pe care l-am pierdut. A fost vorba de trecerea mea la Ajax. În acea perioadă se pregătea un parteneriat între Școala de fotbal Gheorghe Popescu și clubul olandez, iar înainte să ajung la Dinamo, cred că aveam vreo 16 ani, am fost sunat de fostul meu antrenor, domnul Paul Răducanu. Eram la școală, în bancă și am primit telefon din străinătate. Am cerut voie să ies din oră. Domnul Răducanu mi-a spus așa: „Sunt în Olanda, se negociază o eventuală trecere a ta aici, la Ajax”. Ar fi fost un moment de cotitură, care, din păcate pentru mine, s-a transformat într-un tren pierdut, dacă aș fi ajuns acolo poate ar fi fost altceva, în mediul ăla, ca tânăr fotbalist, ar fi fost perfect să te dezvolți. Cred că una ar fi fost să ajung la 16 ani în curtea lui Ajax, alta la Dinamo 2.
Și ce ar fi putut să facă domnul Popescu?
Ar fi trebuit să forțeze mai mult acest transfer. Era, până la urmă, o carte de vizită și pentru școala de fotbal pe care o deținea.
Te-a afectat această întâmplare, mă gândesc că, pentru un adolescent, așa cum erai tu atunci, este destul de greu să depășești un astfel de moment?
Cred că asta m-a ajutat, faptul că nu prea am realizat. Am avut o dicuție cu domnul Popescu și mi-a zis că mă duce la Dinamo. Știu că prima oară am refuzat, mi-au propus un salariu de 700 lei, eram căpitanul lotului național de juniori. În momentul în care am ajuns în curte la Dinamo mi-a fost destul de greu, nu am fost tratat ca pe un jucător care trebuie promovat, m-am dus direct la juniori, nici măcar la Dinamo 2. Se uitau la mine ca la un copil venit din țară, cu alții lucrurile stăteau puțin altfel, din start erau promovați, trimiși să se antreneze cu prima echipă, să facă o anumită cotă.
Cât conta să ai în spate un impresar cu influență. La Dinamo, în acea perioadă, frații Becali aveau monopol, toți tinerii fotbaliști semnau cu firma lor
Conta relația cu impresarii, pentru că se interesau de tine, sunau să vadă cum ești, veneau la meciuri. Erau jucători care se duceau toată ziua prin birourile fraților Becali de la Floreasca, cereau bani. Am fost și eu, poate nu aveam bani să-mi cumpăr ghete, ce să faci cu 300 de dolari salariu? Totuși, dacă ar fi să dau timpul înapoi, nu era corect, normal ar fi fost să ai un salariu decent, nu spune nimeni să îți dea foarte mulți bani la 17- 18 ani, cu toate că, poate, unii meritam. Cred că era vorba și de un fel de strategie între conducătorii de la Dinamo și impresari.
Ce vrei să spui?
Practic doreau să se construiască un fel de obligație a jucătorilor: „Noi nu dăm bani, lasă că-i mai ajuți tu”. Cred că așa s-a vrut, să fii puțin și sub tutela lor, să depinzi într-o anumită măsură de ei.
Cât crezi că a contat clauza împărțirii banilor între Dinamo și Gică Popescu la un eventual transfer al tău?
Foarte mult! Dacă eram 100% al lui Dinamo, nu cred că mai împrumutau atât de mult. Cred că aș fi fost ținut mai mult în curtea lui Dinamo și aș fi jucat mai mult. Practic, la Dinamo, ce însemna când se vindea un jucător? Împărțeala! Dinamo, impresari, ală, celălalt. Când se transfera un jucător, banii se împărțeau în trei sau patru părți. Așa, la mine, era ceva în plus, cam jumătate. Mi-am dat seama că această clauză atârnă greu, că m-a tras înapoi, în momentul în care veneau alți jucători, felul cum erau tratați, cum erau văzuți de club, conducătorii îi considerau mai importanți, mai vandabili. Tu, care erai doar pe jumătate al clubului, erai văzut altfel. Da, e tânăr, e talentat, dar… se împart banii. Îți dau un exemplu concret: după ce am prins acel an bun la Astra, am aflat, mai târziu, că am avut ofertă din Bundesliga, 1,8 milioane de euro, însă nu știu să-ți spun echipa. La 1,8 milioane nu era nimeni mulțumit. Când am plecat de la Dinamo la CFR au împărțit 150.000 de euro.
Până la urmă, ai reușit să te impui și ți-ai făcut loc în atacul unei echipe în care se aflau Dănciulescu, Niculescu, chiar și Ionel Ganea pentru o perioadă
Ionel Ganea a plecat la Rapid după o ceartă cu Mircea Rednic și Cristi Borcea, Copos i-a dat o grămadă de bani, iar după plecarea lui, echipa mai rămăsese în doi atacanți. A fost atunci povestea cu Jean Philippe Mendy pe care Mircea Rednic l-a adus din Franța, din nu știu ce ligă. Atunci, Rednic mi-a dat de ales: Ori carte, ori fotbal! Eu trebuia să susțin examenul de Bacalaureat. Am vrut să dau BAC-ul și, pentru că am hotărât așa, am pierdut echipa timp de șase luni. Dinamo a mers în cantonament fără mine, iar când s-a întors, am fost marginalizat. Eram în plus. Mă punea să-i trag la poartă lui nea Gigi Nițu, antrenorul cu portarii, am fost tratat foarte prost pentru alegerea mea.
Practic ai fost pedepsit pentru alegerea ta de a-ți termina studiile
Știi cum e, se spune că dacă ai carte, ai parte. Eu am avut parte de un tratament special, vreo jumătate de an. După această perioadă, foarte grea, comportamentul lui Mircea Rednic a fost la 180 de grade. M-a băgat într-un meci cu UTA, când, toată banca de rezerve era formată din jucători de la echipa a doua. Am dat gol și, de atunci, am jucat în fiecare meci până la sfârșitul anului.
Unde crezi că s-a fracturat acea echipă extraordinară, mulți au spus că banii acceptați de la Gigi Becali, pentru ca Dinamo să joace corect cu CFR, iar rezultatul să avantajeze rivala, au băgat zâzanie, iar vestiarul s-a rupt într-un moment în care echipa domina campionatul
Noi, jucătorii din categoria „ăștia mai mici”, nu participam la discuțiile legate de bani. Erau Lobonț, Dănciulescu, Niculescu, ei țineau, ei făceau listele cu primele împreună cu nea Tică. Atunci ne-au spus că ne dau primele de campionat, de unde să știm că banii erau de la Gigi Becali? Noi, „ăștia mai mici” primeam cât ne dădeau.
Liderii vestiarului hotărau ce primă merită colegii lor?
Da! Așa se întâmpla și la CFR. Președintele venea, dar Cadu, Gabi Mureșan participau și își dădeau cu părerea mai mult sau mai puțin.
Crezi că era normal să se întâmple așa ceva, nu ieșeau discuții?
Nu e normal, cu siguranță nu e normal, dar așa se întâmpla. Erau și jucători nemulțumiți, chiar și eu am fost nemulțumit, credeam că merit mai mult din prima de campionat, dar nu aveai ce să faci, până la urmă acceptai situația.
Mi-ai spus că, dacă nu ar fi existat acea clauză între Dinamo și Gică Popescu, poate nu ai fi fost împrumutat de Dinamo. Nu crezi că perioada de la Astra, chiar și de la Otopeni, te-a ajutat?
Aici este vorba de șansă. Îți dau exemplul lui Fane Radu. Înainte să înceapă campionatul, dădea cu pumnii în ușile de la Săftica, conducătorii intenționau să-l împrumute la Jiul și el nu a vrut să se ducă. A venit Rednic care l-a băgat să joace, a fost norocul lui, a avut încredere în el, dacă nu era Rednic, Fane nu cred că juca, azi, la Lazio. A fost un mare noroc al lui pe care l-a fructificat. Dacă ar fi acceptat să meargă la Petroșani…
Ai lucrat cu mulți patroni controvesați. Cum era Ioan Niculae în relația cu vestiarul?
Foarte darnic. Venea în vestiar și negocia prima imediat după meci, iar marți, după etapă, erau banii în cont. Dânsul întreba: cât e bine? 3000, 4000, 5000?” Noi spuneam 5000, el zicea 4000. Aveam salariu de 3000 de dolari și luam prime de 4000. Țin minte că i-am bătut pe CFR acasă și am luat o primă de 4500 de dolari. Însă am avut o dispută cu domnul Niculae, dânsul mi-a spus să mă cert cu toată lumea de la Dinamo și să semnez cu Astra, în condițiile în care eu mai aveam contract cu Dinamo ani de zile. „Gata, de mâine faci scandal cu toată lumea de la Dinamo și vii aici, după o să ne înțelegem noi cu ei.
Și cum ai reacționat la această cacealma gândită de dânsul?
Nu am făcut asta pentru că eu îmi doream să joc la Dinamo, simțeam că am de luat o revanșă. Din cauza asta am pierdut și niște salarii. Dinamo îl luase pe Osvaldo Miranda, ăsta avea 150 de mii de dolari salariu, apoi l-a împrumutat la Astra, erai frustrat, am jucat cu el, am văzut ce valoare are, unde se încadrează și te găndeai că ți-a ținut locul la Dinamo și, mai mult, stă pe un salariu așa de mare când tu ai 40000 de dolari pe an. Nu întodeauna în fotbal câștigi banii pe care-i meriți. Aveam un an foarte bun, eram al doilea golgheter din Liga 1 și nu marcasem niciun gol din penalty, am executat unul singur și l-am ratat.
Niculae era darnic și negocia prima după meci, Borcea cum făcea, el fiind un alt conducător care, în multe momente, avea biroul în vestiar?
Borcea venea cu borseta, ne arăta banii care rămâneau în vestiar. Îmi aduc aminte de un meci în Ghencea, când am bătut cu golul lui Torje. La fel, banii erau în borsetă. Torje a avut ceas promis și a dat gol.
Ai lucrat și cu patroni mai puțin darnici, Ioan Neculaie de la Brașov și prima insolvență din cariera ta?
(râde). Da, prima insolvență nu se uită niciodată! Am trecut prin cea mai proastă etapă a Brașovului, în perioada în care s-a retrogradat, am luat trei salarii din 12 și clubul a mai intrat și în insolvență. Nu am mai luat niciun leu. Neculaie era într-o perioadă în care deja fusese scurs în era Dinu Gheorghe, au avut și performanță, însă s-au cheltuit și foarte mulți bani. Să ai salarii de 200.000 de euro net în perioada aia, la un club cum era FC Brașov, era ceva.
Și dacă mi-ai spus de insolvență, te întreb de Arpad Paszkany, un alt tip de conducător, discret, în antiteză cu cei despre care am vorbit până acum
Un tip foarte reținut, foarte rar venea în vestiar, l-am văzut în acest cadru de câteva ori și atunci pentru a ne încuraja. Acolo se întâmplau altfel lucrurile, am prins perioada cu Champions League. Îmi pare rău că nu am vorbit cu Paszkany, am vrut să o fac, i-am cerut părerea și lui Cadu. Mă simțeam neîndreptățit, că nu jucam. Am vrut să-i spun că nu vreau să stau să iau banii degeaba, aveam un salariu bun și nu am vrut să pierd timpul pe banii ăștia, îmi doream să demonstrez că nu m-au cumpărat degeaba, că am valoare.
Însă și aici ai avut parte de insolvență, a fost vorba și de un proces…
Căruia i-am pus cruce din cauza instanțelor din România. Ne-am simțit furați, toată insolvența de la Cluj a fost un scenariu, era practic rezolvată. Se știa că o să se intre în insolvență, se știa că jucătorii nu vor mai lua bani, pentru că au fost două lucruri esențiale. Primul este legat de judecătorii de la Curtea de Apel, cu un istoric foarte interesant prin Cluj. Se aude că erau și înrudiți pe la Curtea de Apel, fini cu nași, între ei, toți judecători. Și a doua chestie a fost despre Casa de Insolvență Transilvania, care ar fi vrut să-i aranjeze și pe cei de la Mediaș, însă nu a putut de domnul Mărginean, care s-a bătut cu el și a reușit să transfere procesul la Alba Iulia, iar acolo nu au mai avut puterea pe care o aveau la Cluj. La Cluj au făcut ce au vrut ei. Dacă avocații ne spuneau că ne ducem degeaba…Cum să-ți spună așa ceva un avocat? Plăteam bilete de avion, plăteam cazare, iar avocații ne spuneau că se duc degeaba, că e jucată. Mi-au spus că nici măcar nu-i ascultă judecătorii, rămân în pronunțare și, în pronunțare, au întors absolut toate deciziile Tribunalului.
Îmi poți spune, de exemplu, care era diferența față de insolvența de la Dinamo?
La Dinamo, jucătorii au primit banii, la Cluj, lumea are împresia că s-a făcut planul de reorganizare și s-au mai dat 10%. Nu! Aici e o eroare, pe care jucătorii nu o știu. Tu, în momentul în care, drept creditor principal într-un dosar de insolvență, renunți la toți banii pe care-i ai de recuperat dintr-o socitatate și îți mai revin 10% din drepturi, atunci toți creditorii sunt obligați să primească la fel, 10 %. La CFR a fost altă treabă, noi, jucătorii nici măcar nu am fost băgați drept salariați, noi am fost considerați, de către Curtea de Apel Cluj, chirografari. Chirografare sunt ultimele creanțe, la care dacă mai rămân bani se mai dau. Dar ei au dat 10% la aceste chirografare, totul pentru a semăna cu o insolvență normală, în care creditorul principal renunță la toți banii și mai vrea 10%.
Să înțeleg că domnul Paszkany, creditorul principal, și-a recuperat tot împrumutul, în timp ce jucătorii au fost păcăliți cu 10%?
Domnul Paszkany și-a luat toți banii, nouă ne-au dat 10%, că așa au vrut ei, putea să fie 1% sau nimic, ne-au dat 10% ca să pară o insolvență în care creditorul principal a renunțat la bani. Să pară, pentru că nu s-a întâmplat asta.
Crezi că există vreo legătură între judecător și domnul Paszkany?
Sigur, m-am interesat și am văzut multe, plângeri penale desființate…
Există vreo posibilitate să vă recuperați acești bani, știu că sunteți mai mulți fotbaliști în această situație?
Există cazul Ronny, care a câștigat la FIFA, iar CFR-ul a mers la TAS, o tragere de timp. Și Ronny a fost înscris la masa credală și el a luat tot 10%, are aceeași speță, diferența că el, în loc să se adreseze la Comisia de Disciplină, s-a dus la FIFA. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu acest caz la TAS și o să se deschidă speță și pentru noi.
Și la Dinamo ai avut parte de o „țeapă” și atunci ai luptat mult pentru a-ți recupera sumele datorate
De la Dinamo aveam de luat 30.000 de euro și mi-au zis să mai renunț și eu la bani, că plec la CFR și o să am contract mare. Am renunțat la jumătate din sumă și am acceptat și o amânare de câteva luni. Am semnat o înțelegere, iar când s-a făcut data, au zis că ei nu îmi mai dau niciun ban. Director economic era domnul Albu (n.r. Marian Albu), care mi-a transmis, cu zâmbetul pe buze, ca data viitoare să fiu mai atent la ce semnez. Am mers la comisie și, bineînțeles, comisia mi-a spus că nu am de luat nimic.
Cum „bineînțeles”?
Ce crezi tu, comisiile țin cu jucătorul?
Nu! Trebuie să țină cu adevărul.
Culmea, nu era niciun act care să demonstreze asta, dar încercau să mă prostească, să mă vrăjească. Primul verdict a fost că Dinamo are dreptate. Și am băgat cerere de insolvență. Sunt primul om care am cerut insolvența lui Dinamo. M-a sfătuit un avocat, a fost un tertip. Le-am cerut toată suma și se rugau de mine, am negociat cu Bogdan Bălănescu și mi-au dat vreo 17.500. Nu aveam niciun inters să o bag pe Dinamo în insolvență, dar erau drepturile mele. Și dacă tot m-ai întrebat de corectitudinea comisiilor, nu pot să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat cu CFR. Cred că își luau banii de la ei. Comisia trebuia să-i depuncteze cu vreo 13 puncte și cei care ar fi trebuit să pună în aplicare spuneau că nu le merge faxul, veneau de la Poștă să le aducă decizia, ziceau că nu au primit decizia, trăgeau de timp. În acest caz, de la comisii, până la Tribunal, Curte de Apel, casa de insolvență, toată lumea știa ce are de făcut. Nu a fost nici măcar o virgulă întâmplătore.
Ai avut curajul să-ți faci o socoteală, câți bani ai pierdut în cariera ta din aceste țepe date de conducători?
Cu banii de la CFR să tot fie 500.000 de euro.
Te-ai retras la 28 de ani, care a fost cauza deciziei tale?
Accidentările m-au forțat să iau această decizie. Am încercat tot, am ajuns și la Marijana (n.r. Marijana Kovacevici, medicul neconvențional de la Belgrad, despre care s-a spus că a recuperat, miraculos, foarte mulți jucători cu acidentați) o prostie, la alții a funcționat, la mine nu, a fost o mare greșeală, am zis că sunt bine, dar agravam accidentarea. Avea un aparat inventat de tatăl ei, despre care spunea că a fost fizician, o tâmpenie. Cu acel aparat îți făcea foarte multe contracții pe minut. Am avut noroc că am ajuns la medicul lui Bayern Munchen, care, atunci, era și naționala Germaniei. Mi-a spus că e grav și să nu-mi fac speranțe că o să joc în următoarele luni, aveam o ruptură într-o zonă foarte sensibilă, undeva lângă tendon. Și mi-a făcut niște injecții brevetate de el, cu plante, astfel că, după vreo trei luni, am fost bine. Am revenit, dar, după o perioadă, a început să mă doară din nou piciorul. Am mers la Iași, nu am jucat și simțeam că nu vreau să mă mai păcălesc pentru câteva mii de euro pe lună.
(În timpul interviului, Liviu Ganea s-a ridicat de mai multe ori pentru a prelua comenzile de pe aplicațiile curierilor).
Cum îți merge afacerea cu burgeri în această perioadă destul de grea, mai ales că vadul tău se află într-o zonă de corporatiști, iar corporatiștii lucrează de acasă?
Aici ești și șef și angajat, uneori stau și 12 ore, fac orice, este o chestie pe care o crești pentru tine. Nu poți să-ți dai țeapă. Mă ajută și mama, e o perioadă dificilă acum și sper ca, de la anul, să își revină lucrurile (arată spre versanții de sticlă, clădirile pustiite din cauza pandemiei). Nu am cheltuieli așa de mari, o dau înainte, nu o să închid, cei cu angajați, cu spații mai mari, sigur au probleme, eu o să trag, mai fac livrări la domiciliu, am clienți prin cartier. Supraviețuim, ne acoperim cheltuielile și ne mai rămâne și un mic profit. După ce în fotbal a trebuit să mă lupt pentru banii care mi se cuveneau, la burgeri nu sunt probleme cu sosul.
„Domnul Paul Răducanu, antrenorul meu de la Școala de Fotbal Gheorghe Popescu m-a ajutat mult și-i sunt dator, mi-a dat sfaturi prețioase”
„Cornel Țălnar era un antrenor corect, erai slab, nu puteai să-l ajuți, nu jucai. Erai în formă, te băga”
„Walter Zenga a fost nedrept cu mine, dar nu decidea numai el. Era influențat de conducere, erau mai mulți jucători nedreptățiți din cauza asta”
„La CFR erau antrenori la care simțeai că te duci la antrenament degeaba. Oricum te-ai fi antrenat, jucau alții. Weldon se întosese din China, de la un milion pe an, iar la Cluj avea doar vreo 300.000 de euro. Și trebuia să joace, la antrenamente se rugau de el să alerge, dar Jorge Costa tot cu el începea. Uneori joacă salariul, interesul, banii care s-au dat pe un anumit jucător, clauzele pe care le are în contract”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER