Lorena, iubita lui Andrei Burlacu, îi răspunde lui Gigi Becali. „El nu pierde nopțile și e serios la antrenamente!” | FOTO

Andrei Burlacu (25 de ani) este apărat de Lorena, fiica lui Flavius Stoican, toate acestea după ce Gigi Becali a anunțat că atacantul nu va mai juca la FCSB.

Andrei Burlacu a ajuns la FCSB în vara anului 2021, alături de Ivan Mamut, după ce Gigi Becali l-a cedat la Universitatea Craiova pe Ionuț Vînă, decarul grupării patronate de Mihai Rotaru.

Chiar dacă atacantul nu mai jucase de o bună perioadă de timp, Gigi Becali a decis să îl aducă la FCSB deoarece a fost impresionat de faptul că este un fotbalist care este credincios.

Lorena, iubita lui Andrei Burlacu, îi răspunde lui Gigi Becali

Din august 2021 până în februarie 2022, Andrei Burlacu nu a prins niciun minut în tricoul vicecampioanei României. Acesta a bifat 45 de minute în partida cu Academica Clinceni, scor 0-3, de pe 9 februarie 2022, și 21 de minute cu CS Mioveni, scor 1-1.

Atacantul în vârstă de 25 de ani a fost desființat de Gigi Becali după partida terminată la egalitate de FCSB cu CS Mioveni, scor 1-1. Latifundiarul din Pipera a transmis că aventura lui Andrei Burlacu la vicecampioana României s-a încheiat, dar în apărarea acestuia sare chiar Lorena, fiica lui Flavius Stoican, care este și iubita fotbalistului de la FCSB.

„Sunt un simplu suporter. Îl susțin pe tati ca antrenor la Dinamo, îl susțin pe Andrei de la FCSB. El a trecut printr-o perioadă dificilă și nu a fost ușor pentru el. Îi susțin pe amândoi și sper să se descurce în continuare.

Andrei nu este genul care să piardă nopțile. El știe ce vrea și că ia antrenamentele foarte în serios, este foarte profesionist. Sper să fie bine în continuare la FCSB pentru că merită. După meciul cu Mioveni nu am apucat încă să vorbim”, a spus Lorena Stoican pentru Fanatik.

Ce a spus Gigi Becali despre Andrei Burlacu după CS Mioveni – FCSB

„Am luat o hotărâre greșită. A fost discuția între Burlacu și Keșeru. Am zis să fie Burlacu în lot, deoarece Keșeru termină contractul în vară. Pe Burlacu îl puteam vedea la meciul ăsta. Schimbarea nu am făcut-o eu, nu l-am băgat eu pe Burlacu. Vă ziceam dacă era. Acum îmi pare rău că n-a fost Keșeru. Dacă era Keșeru, nu era Burlacu pe bancă și nu intra în teren. Nu ai cum să ratezi alea două ocazii.

Păi dacă ratezi așa… Data viitoare, la revedere, Burlacu! El nu mai face parte din lot. Într-un fel văd și partea plină. Să știm ce jucători să nu folosim în meciurile cheie. Pe Burlacu nu îl știam. L-am văzut, am văzut ce poate. Sunt două ocazii clare din care trebuia să dăm două goluri”, spunea Gigi Becali după meciul cu CS Mioveni.

Publicat: 20 02. 2022, 18:34
Actualizat: 21 02. 2022, 19:25