Lovitură dată de Dusan Uhrin după revenirea la Dinamo! O fostă glorie a „câinilor” revine în „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV
Dusan Uhrin a dat o lovitură importantă la revenirea pe banca lui Dinamo, iar Iulian Mihăescu revine în „Ștefan cel Mare”.
ProSport a aflat că fostul mare jucător al „câinilor” va face parte din staff-ul antrenorului ceh, care își propune să o mențină pe Dinamo în Liga 1, la finalul acestui sezon teribil de complicat.
Iulian Mihăescu revine, astfel, în curtea lui Dinamo, după ce a fost îndepărtat de Flavius Stoican: „Nu mai am treabă cu prima echipă. Am fost anunțat că nu intru în planurile lui Flavius Stoican. Dacă intram în planurile sale, atunci auzeați de mine că sunt la antrenamentele primei echipe”, a declarat tehnicianul, la vremea respectivă.
Dusan Uhrin aduce o fostă glorie a lui Dinamo! Iulian Mihăescu, din nou în staff-ul „câinilor”
Dusan Uhrin a decis să se bazeze din nou pe Iulian Mihăescu, bazându-se pe faptul că acesta îi știe bine pe mulți dintre jucătorii lui Dinamo.
Ajuns la vârsta de 59 de ani, Iulian Mihăescu a fost în mai multe rânduri antrenor secund la Dinamo, fiind și foarte iubit de fani, mai ales de cei care au prins marea echipă a „câinilor” din anii ’80 și ’90.
Din postura de jucător, Mihăescu a fost campion cu Dinamo, dar a cucerit alături de „câini” și Cupa României.
„Trebuie să ne cunoaștem în primul rând, deci vreau să vă antrenați fără să fiți stresați! Nu vă gândiți la locul din clasament, ci doar la cum să facem bine ce știm. De acum înainte eu răspund de tot. De la voi vreau doar 100% la antrenamente și în meciuri”, a fost mesajul lui Dusan Uhrin jr pentru jucătorii lui Dinamo, din informațiile noastre.