Lovitură de teatru! CSA Steaua a acționat FRF în judecată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv: a cerut anularea barajului de promovare!
Lovitură de teatru pe final de sezon! CSA Steaua a cerut suspendarea barajului de promovare în Liga 1. „Militarii” i-au acționat în judecată pe cei de la FRF la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar decizia va fi anunțată vineri, 20 mai.
Conducerea CSA Steaua a contestat decizia FRF de a le bloca accesul în prima divizie. Pe merit sportiv, ar fi trebuit să joace la baraj, în locul celor de la Concordia Chiajna. Inițial, „roș-albaștrii” au cerut o modificare a Legii Sportului, însă acel demers a fost blocat destul de rapid.
Legea Sportului susține în acest moment că un club departamental nu are dreptul de a promova în prima divizie la fotbal. Acum, roș-albaștrii au cerut anularea barajului. Motivul invocat este că ar fi fost nedreptățiți.
FRF explică punctul lor de vedere în această speță
Adrian Stângaciu, juristul FRF, a anunțat astăzi demersul pornit de conducerea CSA. O decizie ar trebui să vină tot în aceeași zi pentru că manșa tur a barajului va avea loc mâine.
„Clubul Steaua a atacat la TAS decizia prin care nu i se permite să dispute barajul de promovare în Liga I. Probabil a făcut demersurile alaltăieri, dar abia ieri am aflat şi noi. Am primit 24 de ore de la TAS să depunem documentele pentru a ne apăra. Este un mic dezavantaj faptul că am fost anunţaţi târziu pentru a formula apărarea, dar am trimis argumentaţia, iar acum aşteptăm să primim decizia. Astăzi o vom primi cu siguranţă pentru că mâine este meciul de baraj (n.r. – Concordia Chiajna – Chindia Târgovişte, prima manşă) şi nu mai este timp. Ei au cerut suspendarea barajului, să vedem ce spune TAS” a declarat juristul FRF, pentru Agerpres.
„Nu pot să spun că sunt optimist sau nu. Depinde, pentru că dacă ne luăm după legea din România este clar că decizia de a nu permite CSA să dispute barajul este cea corectă. Însă şi CSA s-a pregătit cu argumente. Nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce spune instanţa” a continuat acesta, explicând că decizia care va fi luată de către TAS este neclară, în acest moment.
Mai mult, pe site-ul Federației Române de Fotbal este explicat ceea ce se întâmplă în cazuri ca acesta, în care o echipă încheie sezonul pe loc promovabil, însă nu pot exercita acest drept:
„În toate cazurile în care o echipă situată pe loc promovabil sau care dă dreptul la barajul de promovare nu deţine licenţă pentru Liga 1 sau nu îndeplineşte cerinţele statutare şi regulamentare de participare în Liga 1, locul respectiv va fi ocupat de următoarea echipă, cel mai bine clasată, din Liga a 2-a care îndeplineşte condiţiile de participare în Liga 1”, se arată pe site-ul oficial al Federației.
-
Pe locul 4 a încheiat CSA Steaua acest sezon de Liga a 2-a. „Militarii” au contabilizat 50 de puncte
-
Concordia Chiajna, formația de pe locul 5, a adunat 44 de puncte în acest campionat