Dinamo nu a reușit să se mențină în prima divizie după barajul de promovare/menținere cu Universitatea Cluj. Dezastrul a fost inevitabil pentru „câini”, care au retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani.
După 2-0 pentru ardeleni în partida de la Cluj, Dinamo a remizat, scor 1-1, la București cu Universitatea. Dragoș Tescan a deschis scorul pentru U Cluj, în timp ce Vlad Morar a adus egalarea „alb-roșiilor”.
Problemele sunt mari în Ștefan cel Mare și se înmulțesc pe zi ce trece. După ce Răzvan Zăvăleanu a anunțat că aproape toți fotbaliștii vor părăsi echipa, Dinamo primește o nouă lovitură grea.
Sponsorul principal al „alb-roșiilor”, Unibet, a decis să încheie contractul cu Dinamo, imediat după retrogradarea echipei, conform Sport.ro. Astfel, o sursă importantă de venit iese din calculele „câinilor”.
Unibet era sponsorul principal al lui Dinamo din luna iunie 2019, când a fost semnat un contract pe 3 ani. Acordul nu a mai fost prelungit în urma rezultatelor din această stagiune.
Dinamo a avut un an dezamăgitor din toate punctele de vedere. Cu probleme grave de ordin financiar, dar și la nivelul lotului, unde au intervenit multe modificări, „alb-roșii” nu au mai reușit să evite retrogradarea, pe care au evitat-o la limită în ultimele sezoane.
Nici la nivelul băncii tehnice nu a existat stabilitate în Ștefan cel Mare. Dinamo a avut nu mai puțin de cinci antrenori diferiți în această stagiune: Dario Bonetti, Sorin Colceag, Mircea Rednic, Flavius Stoican și Dusan Uhrin. La finalul sezonului regulat, clubul reușise contraperformanța de a contabiliza mai mulți tehnicieni decât victorii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER